Certificate verzi Slider Subventii — 18 April 2012

Producătorii de energie regenerabilă ar putea primi mai puține certificate verzi în anul 2013. Primii vizaţi sunt cei din energia solară.

A trecut doar o jumătate de an de când se aplică noua lege certificate verzi (la 1 noiembrie 2011), prin care producătorii de energie regenerabilă primesc mai multe certificate, faţă de unul singur până atunci.Investitorii în eoliene primesc două certificate verzi până în 2017, apoi unul. Cei care produc energie fotovoltaică au şase certificate, iar producătorii de energie din biomasă primesc două certificate, cu excepţia celor din culturi energetice, care beneficiază de trei certificate.

Primii vizaţi de aceste schimbări sunt investitorii în energia solară, deoarece aceştia primesc cele mai multe certificate. Potrivit informaţiilor vehiculate, numărul acestora ar putea scădea la patru.

Robert Cruceru, director executiv al Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice (RPIA) a declarat că:

„Într-adevăr, în acest moment există posibilitatea unei supracompensări pentru industria solară. Aceasta deoarece costurile tehnologiei au scăzut în ultimii ani, de la 3,5 milioane de euro pentru un MW instalat la 1,5-1,7 milioane de euro. Astfel că este destul de posibil să depăşim cu 10% IRR-ul (rata internă de rentabilitate – n.r.) stabilit pentru industria solară -adică 11,6%.”

“În acest moment există posibilitatea unei supracompensări pentru industria solară.”- Robert Cruceru director executiv RPIA

Totodată, mai mulţi reprezentanţi ai investitorilor din domeniul energiei eoliene şi solare susţin că instabilitatea legislativă va afecta, în final, tot consumatorii.Producătorii sunt de părere că aceste schimbări vor duce la un risc politic mai mare care îi motivează pe investitori să aibă un IRR mai mare.

În prezent, în România există parcuri eoliene de 1.117 MW, panouri fotovoltaice de 2 MW, microhidrocentrale de 400 de MW şi instalaţii pe biomasă de 25 de MW. În 2020, 38% din consumul de electricitate trebuie să fie din energie verde, faţă de 28% anul trecut.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Articole Asemanatoare

Share

About Author

solar-magazin.ro

(1) Comentariu

  1. daca vrea sa le subventioneze statul ,nu are decat;\;dar nu sa-mi bage mie pe gat in factura certificatele verzi, ci sa cheltuie mai putin tovarasii din guvern,parlament,presedentie,pe protocol,deplasari,cazare si alte afaceri cu dedicatie si vor fi bani destui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *