Europa începe să investească într-o sursă regenerabilă neglijată: energia valurilor

0
energia valurilor

Uniunea Europeană promovează „energia albastră”. Foto: wall321.com

În ultimul deceniu, tehnologiile menite să valorifice energia oceanelor au avut progrese lente, însă constante. La nivel mondial, circa 30 de maree și 45 de companii care extrag energia inepuizabilă a valurilor se află în prezent într-un stadiu avansat de dezvoltare tehnologică, potrivit unui nou raport care analizează energia oceanelor, publicat de JRC.

UE se concentrează pe dezvoltarea tehnologică a centralelor electrice cu puterea valurilor, 45% dintre dezvoltatorii energiei valurilor având sediul în Europa, scrie phys.org.

Proiectele actuale ar putea duce la o capacitate energetică de circa 66 de MW până în 2018, un pas foarte important pentru un sector în curs de formare. Primul proiect concentrat pe energia valurilor urmează să fie lansat în 2016, în Marea Britanie.

Energia valurilor reprezintă una dintre puținele surse de energie regenerabilă neexploatate, iar dezvoltarea sa depinde de măsura în care Uniunea Europeană va reuși să trezească interesul factorilor de decizie, companiilor de energie și oamenilor de știință care pot să ofere tehnologii noi.

În ultimii ani, progresul tehnologic lent a dus la stagnarea acestui sector și a redus încrederea investitorilor în energia oceanelor. Raportul JRC analizează tehnologiile energetice actuale, evoluția acestei surse, politicile conexe și piețele.

Când vine vorba de investiții, în Europa, cel mai mare potențial se află de-a lungul coastei Atlanticului, energia valurilor fiind generoasă în Marea Baltică, Marea Mediterană și în regiunile ultraperiferice (spre exemplu Reunion, Curacao).

Ca să sprijine „energia albastră” și să industrializeze complet acest sector, în 2014, Comisia Europeană a creat Ocean Energy Forum – reunind cu această ocazie investitorii în energia valurilor.

Pentru Europa, energia oceanelor ar putea avea următoarele roluri: ar contribui la decarbonizarea aprovizionării cu energie; ar ajuta la creșterea securității energetice prin valorificarea resurselor locale, și ar contribui la creșterea economică în regiunile de coastă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Europa începe să investească într-o sursă regenerabilă neglijată: energia valurilor, 5.0 out of 5 based on 3 ratings
Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns