AFM a sesizat Parchetului General cu privire la programul ”Casa Verde 2019”

0

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a depus o sesizare la Parchetul General, referitoare la scandalul  înscrierilor în programul ”Casa Verde 2019”, prin care, persoanelor fizice, le erau alocate peste 600 de milioane de lei pentru achiziționarea de panouri solare.

Deschis în dimineața zilei de 10 septembrie, programul a fost suspendat câteva ore mai târziu, după ce s-a depistat că toate fondurile pentru regiunea Olteniei s-au terminat, o firmă înscriind foarte multe dosare.
Sesizarea depusă la Parchet de AFM a fost făcută în data de 16 septembrie.

„În urma acestor verificări, în data de 16 septembrie 2019, au fost sesizate organele abilitate pentru a se pronunţa cu privire la legalitatea înscrierilor în aplicaţia informatică. Dată fiind importanţa programului din punct de vedere al politicilor de protecţie a mediului şi interesul major manifestat de cetăţeni, Administraţia Fondului pentru Mediu depune toate eforturile pentru redeschiderea şi continuarea programului de finanţare în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat al AFM.

Prin programul ”Casa Verde 2019” se acordă maximum 20.000 de lei pentru persoanele fizice care vor să își instaleze panouri fotovoltaice, în limita a 90% din totalul cheltuielilor. Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
AFM a sesizat Parchetului General cu privire la programul ”Casa Verde 2019”, 5.0 out of 5 based on 1 rating
Share.

Autor

Lasa un raspuns