Un nou sistem bazat pe drone poate îmbunătăţi în mod covârşitor siguranţa împotriva pericolelor nucleare

0
drona_care_detecteaza_radiatiile_nucleare

Drona capabilă să detecteze radiații nucleare a fost testată în Banat

O tehnologie inovatoare, capabilă să detecteze siturile nucleare a fost testată de către inginerii britanici în Banat. Un sistem nou şi foarte necesar, care poate evalua cu acurateţe şi în condiţii de siguranţă siturile periculoase, a primit finanţare de la Royal Academy of Engineering pentru a-l aduce în laboratorul de ştiinţe Bristol, unde a fost dezvoltat.

Evenimentele nucleare periculoase pot provoca multe daune persoanelor şi mediului înconjurător. Apropierea de aceste zone unde au avut loc incidente, pentru a evalua cu exactitate problema, poate fi extrem de periculoasă. Spre exemplu, în urma dezastrului de la centrala nucleară de la Fukushima din Japonia, în 2011, piloţii elicopterelor de evaluare a zonei au fost expuşi la cantităţi semnificative de radiaţii.

Potrivit reprezentanţilor Universităţii Bristol, Dr. James MacFarlane şi echipa sa de la Universitatea din Bristol au dezvoltat un sistem inovator care poate evalua în condiţii de siguranţă şi de la distanţă riscurile radiologice din industria nucleară, furnizând informaţii în timp real cu privire la sursa, intensitatea şi localizarea radiaţiilor.

MacFarlane a fost anunţat, zilele trecute, câştigătorul Premiului Fundaţiei Antreprenorilor ERA din acest an şi va primi un fond de dezvoltare de 15.000 lire sterline pentru sistem, plus un premiu personal de 5.000 de lire sterline şi îndrumare de la inginerii de renume Richard Brook şi profesorul Eric Yeatman.

Sistemul de monitorizare avansată Airborne Radiation (AARM) integrează un vehicul aerian fără pilot (UAV), cu un spectrometru gama uşor şi alţi senzori de poziţie. Drona este uşoară, nu are costuri mari şi poate capta imagini de rezoluţie înaltă.

Sistemul AARM ar putea îmbunătăţi în mod semnificativ siguranţa şi eficacitatea operaţiunilor de răspuns în caz de pericol, inclusiv monitorizarea rapidă a evenimentelor nucleare. Sistemul suportă, de asemenea, monitorizarea de rutină la siturile nucleare şi a materialelor radioactive care apar în mod natural în urma exploatărilor miniere şi a instalaţiilor de petrol şi gaze.

Demonstraţii de teren ale prototipului au fost deja efectuate la un sit minier de uraniu din Banat şi validate în raport cu metodele de topografie tradiţionale, obţinând un sprijin puternic din toate domeniile industriei nucleare din Marea Britanie.

„Sistemul AARM a fost foarte bine primit în industria nucleară, acest lucru însemnând că există o nevoie reală în domeniul energiei nucleare. Tehnologia noastră este nu numai utilă, dar va fi, de asemenea, un avantaj masiv în procesele de zi cu zi ale industriei nucleare. Cu sprijinul Enterprise Hub şi a celor doi mentori, aştept cu nerăbdare implementarea sistemului AARM în Marea Britanie, în viitorul foarte apropiat”, spune James MacFarlane

Premiul Fundaţiei Antreprenorilor ERA a fost înfiinţat pentru a descoperi cercetătorii cu idei mari din universităţile din Marea Britanie şi pentru a-i ajuta să comercializeze tehnologiile lor inovatoare.

Academia Regală de Inginerie oferă premii ca parte a angajamentului său în curs de desfăşurare, pentru sprijinirea inovării şi antreprenoriatului în Marea Britanie. Academia conduce, în prezent, o campanie naţională numită Engineering for Growth, în parteneriat cu companii foarte dezvoltate, ingineri şi reprezentanţi ai guvernului, pentru a susţine creşterea economică din sectorul de inginerie din Marea Britanie.

Pe lângă marele premiu, Fundaţia a acordat şi lui Mark Symes de la Universitatea din Glasgow suma de 2.000 lire sterline  pentru platforma sa integrată de a cuantifica energia regenerabilă intermitentă.

Roxana Muntean

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (24 votes cast)
Un nou sistem bazat pe drone poate îmbunătăţi în mod covârşitor siguranţa împotriva pericolelor nucleare, 5.0 out of 5 based on 24 ratings
Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns