Casa verde care își plătește singură câteva rate pe an

0
casa bioclimatica

Locuință construită după principiile designului bioclimatic

Pentru că locuințele cu design bioclimatic devin din ce în ce mai mult o soluție la noi în țară, băncile au început să ofere împrumuturi sub formă de „ipotecă verde”. Astfel, dobânzile preferențiale înseamnă, pentru cei care iau un astfel de credit, un câștig de patru salarii minime pe economie, într-un singur an, comparativ cu un credit normal.

Mai mult decât atât, factura la întreținere la locuințele cu design bio-climatic este de aproximativ 10% din cea a unei case tradiționale.

Potrivit Știrile ProTV, o asemenea reședință costă 230.000 de euro, însă investiția merită făcută, deoarece proprietarul plătește o sumă modică la întreținere.

„Toate echipamentele sunt practic folosite mult mai puțin într-o astfel de casă, în comparație cu orice casă tradițională. De fapt, sunt folosite de 10 ori mai puțin, așa aceleași echipamente, aceeași pompă va dura mult mai mult decât orice altă pompă”, precizează Leonidas Anastasopoulos, dezvoltator.

Locuința pasivă își produce singură curentul electric, iar căldura e asigurată de sistemele de panouri solare pentru apă caldă care încălzesc conductele cu aer și implicit încăperile, nefiind nevoie de calorifere.

Faptul că proprietarul plătește foarte puțin la întreținere înseamnă, pentru bancă, că acesta are mai mulți bani cu care să achite ratele.

Pe asta se bazează creditele sub formă de ipotecă verde. „Vorbim despre un risc semnificativ mai redus în privința caselor verzi. Pentru că au costuri energetice mult mai mici, costuri de reparație mult mai mici, locatari mult mai sănătoși – ceea ce e foarte important pentru ca îți poți plăti facturile daca ești sănătos”, a explicat, pentru sursa citată, Steven Borncamp, CEO al RoGBC.

Deocamdată, băncile din România oferă preferențial un astfel de împrumut, și anume doar persoanelor care achiziționează case sau apartamente care respectă cele mai înalte standarde de eficiență energetică din Europa și din lume. Dobânzile sunt mai mici, însă la fel sunt și ratele.

casa bioclimatica

Proprietarul unui apartament construit după principiile designului bio-climatic are parte de o reducere de peste 850 de euro pe an față de un împrumut obișnuit.

Până în prezent, astfel de clădiri verzi au fost construite în București, Iași, Cluj și Timiș, iar proiectanții susțin că prin economiile făcute la facturi, în timp, apartamentele își plătesc singure 3-4 rate din credit pe an.

O astfel de casă pasivă costă în medie cu 10-20% mai mult decât cele tradiționale, conectate la rețelele naționale de electricitate și gaze.

Avantajele caselor cu design bioclimatic

Casele cu design bioclimatic aplică metode tradiționale de construcție, care au fost folosite de secole, în loc să se bazeze numai pe sistemele mecanice.

Studierea regiunii geografice, a peisajului și a sitului de construcție permite decizii mai bune și mai multă eficiență.

Acest tip de construcție îl ajută pe proprietar să obțină încălzire termică și răcire pentru o temperatură confortabilă acasă.

Zidurile groase, umbrele,structura și plasarea ferestrelor astfel încât să permită ventilație naturală și pătrunderea luminii soarelui, sunt modurile în care se sporește performanța locuinței.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (21 votes cast)
Casa verde care își plătește singură câteva rate pe an , 5.0 out of 5 based on 21 ratings
Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns