Una dintre cele mai poluatoare țări de pe planetă vrea să scape de mașinile pe benzină și motorină. Le înlocuiește cu cele electrice

0

China investește miliarde de dolari în dezvoltarea industriei mașinilor electrice.  Țara care ”concurează” cu Statele Unite ale Americii la capitolul ”cel mai mare poluator de pe planetă” vrea să scape de toate mașinile care emit noxe, întrucât sănătatea locuitorilor este în pericol pe zi ce trece de poluarea extremă din marile metropole precum Beijing.

De vreo trei ani, China a început un proiect gigant de investiție masivă în dezvoltarea industriilor producătoare de energie alternativă și de automobile electrice, care să înlocuiască mașinile pe combustie care, din cauza numărului înfricoșător de mare, poluarea a devenit otravă curată.

Desigur că mașinile nu sunt nici pe departe singura sursă de poluare în orașe, dar în Beijing se estimează că o treime din gazele dăuntoare sunt produse de automobile. Nu e nimic surprinzător pentru China că investește atât de mult în industria auto electrică.

China este de ani de zile cel mai mare producător de panouri solare și este liderul pe piața energiei regenerabile. Guvernul a conștientizat tot mai mult că e nevoie mai mult ca niciodată de o soluție contra poluării.

Cert e că brandurile auto autohtone n-au putut să bată importul mașinilor din străinătate. Chinezii sunt mari amatori ai unor branduri ca Mercedes, Audi și multe altele din Europa și America.

Branduri auto chinezești precum Changan, unul dintre primii patru jucători importanți pe piața auto din China, speră la o revitalizare a mărcilor autohtone și au șansa asta prin producerea la scară largă a mașinilor electrice. Changan speră să-și înnoiască întreaga gamă de produse cu cele electrice până în 2025.

Planul e deja prestabilit. Changan vrea să vândă 30.000 de vehicule electrice până în 2020, iar până în 2025, numărul unităților vândute să fie de peste 800.000.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Una dintre cele mai poluatoare țări de pe planetă vrea să scape de mașinile pe benzină și motorină. Le înlocuiește cu cele electrice, 5.0 out of 5 based on 1 rating
Share.

Autor

Lasa un raspuns