A fost publicată lista beneficiarilor programului Casa Verde 2016. Peste 1500 de dosare au fost acceptate

0

Potrivit unui anunț al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), dosarele a peste 1500 de persoane care s-au înscris în programul Casa Verde 2016, au fost acceptate. Astfel, beneficiarii acestui program vor primi de la stat fonduri cuprinse între 3.000 de lei și 8.000 de lei pentru a-și schimba sistemele de încălzire ale locuințelor proprii cu instalații care să folosească energie regenerabilă.

Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) nr. 1.817/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de incălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incălzire, beneficiari persoane fizice a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 747 din 26 septembrie 2016.

Sesiunea de înscriere pentru programul Casa Verde 2016 a avut loc în perioada 10-24 octombrie 2016, iar lista finală a beneficiarilor acceptați a fost publicată pe site-ul AFM pe data de 12 mai 2017, putând fi accesată AICI.

Persoanele fizice acceptate în program trebuie să se prezinte la agențiile județene pentru protecția mediului pentru a semna contractul de finanțare nerambursabilă. Acesta are o valabilitate de 12 luni de la data semnării, în timp ce proiectul de schimbare a sistemului de incălzire trebuie finalizat în zece luni de la semnare. În cadrul termenului de zece luni, după finalizarea proiectului, beneficiarul va putea să depună cererea de decontare.

Scopul programului „Casa Verde”, este de a încuraja persoanele fizice să folosească sisteme de incălzire a locuinței ce au la bază energia regenerabilă, indiferent că asta inseamnă instalarea unui nou sistem sau adaptarea ori înlocuirea sistemelor clasice.

Persoanele fizice au putut cere de la stat, fonduri de pană la 3.000 de lei pentru a-și instala acasă panouri solare nepresurizate,  pană la 6.000 de lei pentru a-și monta panouri solare presurizate sau pană la 8.000 de lei pentru instalarea unor pompe de căldură (exclusiv pompele de căldură aer-aer). Așadar, sunt eligibile pentru finanțare cheltuielile de achiziție a sistemelor de incălzire ce folosesc energie regenerabilă și cele cu montajul și punerea în funcțiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, în măsura în care sunt făcute doar după semnarea contractului de finanțare nerambursabilă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share.

Autor

Lasa un raspuns