Arabii și japonezii își dau mâna pentru a dezvolta cea mai mare companie de producție a energiei fotovoltaice

0

Fondul suveran de investiţii din Arabia Saudită şi grupul japonez SoftBank Group se aliază pentru a investi într-o companie de producţie a energiei fotovoltaice din Arabia Saudită, care în timp ar urma să devină cel mai mare producător mondial de energie fotovoltaică, a declarat marţi directorul general de la Softbank, Masayoshi Son, transmite Reuters.

O parte a proiectului presupune realizarea a două parcuri de panouri fotovoltaice cu o capacitate de 7,2 Gigawaţi. Cinci cinci miliarde de dolari urmează să fie investite în acestea, din care un miliard de dolari va veni de la fondul Vision Fund înfiinţat de Softbank, iar restul va fi asigurat pe bază de finanţare de proiect, a precizat Masayoshi Son.

Acesta a dezvăluit că proiectul este estimat să ajungă la capacităţi de 200 de Gigawaţi (GW) în 2030, iar investiţiile totale în panouri solare, baterii de stocare şi facilităţi de producţie a panourilor în Arabia Saudită se vor ridica la aproximativ 200 miliarde dolari.

Înființarea acestei companii de producție a energiei fotovoltaice va crea 100.000 de locuri de muncă şi va creşte Produsul Intern Brut al Arabiei Saudite cu 12 miliarde dolari.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Arabii și japonezii își dau mâna pentru a dezvolta cea mai mare companie de producție a energiei fotovoltaice, 5.0 out of 5 based on 1 rating
Share.

Autor

Lasa un raspuns