Au început înscrierile pentru cei 20.000 de lei oferiți de stat persoanelor fizice care vor să-și instaleze fotovoltaice

1

30.000 de români pot lua în acest an bani de la statul român pentru a-și instala panouri fotovoltaice acasă! Statul oferă subvenții de 20.000 lei acestor persoane!

Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se va realiza prin intermediul instalatorilor, după încheierea etapei de validare a instalatorilor şi publicarea listei acestora pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu.

Sesiunea de înscriere a instalatorilor de sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică se va derula în perioada 25 ianuarie – 1 martie 2019, a anunţat, marţi, Administraţia Fondului de Mediu (AFM).

„În perioada 25 ianuarie – 1 martie 2019 este deschisă sesiune de înscriere în vederea validării instalatorilor în cadrul acestui program, iar înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, după încheierea etapei de validare a instalatorilor şi publicarea listei acestora pe site-ul instituţiei, numai în interiorul sesiunii de înscriere organizate pentru persoanele fizice şi în limita bugetului aprobat”, se arată în comunicat.

Condiții

Potrivit sursei citate, pentru a beneficia de finanţare în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice.

De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului. Scopul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 3.7/5 (3 votes cast)
Au început înscrierile pentru cei 20.000 de lei oferiți de stat persoanelor fizice care vor să-și instaleze fotovoltaice, 3.7 out of 5 based on 3 ratings
Share.

Autor

Un comentariu

Lasa un raspuns