Guvernul pregătește un proiect pentru alimentarea cu energie a comunităților izolate din România

0

Ministerul Mediului şi Ministerul Energiei pregătesc lansarea unui proiect comun de tipul „Casa Verde”, destinat unor comunităţi izolate din România care nu au acces la infrastructura de alimentare cu energie electrică. Acesta ar putea fi implementat în 2018.

„Ştim foarte bine că în România mai sunt unităţi locative şi case care nu sunt încă alimentate cu energie electrică, şi la nivel de 2015 aveam informaţii că în jur de 20.000 de familii nu aveau case alimentate cu energie electrică. Am considerat că tocmai la anul, când sărbătorim Centenarul, fiecare dintre noi trebuie să fie alimentat la apă, la energie, lucruri care să ne fie utile. Proiectul pe care Ministerul Energiei îl va scrie va beneficia de ajutorul dat de Administraţia Fondului pentru Mediu, împreună cu unităţile administrativ-teritoriale, să putem să identificăm zonele unde să putem să ducem aşa-zisul program ‘Casa Verde’, astfel încât şi energia electrică, şi apa caldă să fie un potenţial ajutor pentru familiile respective, care locuiesc mai ales în zonele montane şi deluroase. Vom avea mai întâi un studiu, astfel încât să putem să identificăm unde sunt zonele respective. Ministerul Energiei va fi lider de proiect în cadrul acestui parteneriat cu Ministerul Mediului şi Unităţile Administrativ Teritoriale”, a menţionat ministrul Mediului.

Toma Petcu, ministrul Energiei, a spus că noul proiect va deveni un program multi-anual, iar primăriile vor avea un rol foarte important în stabilirea listei finale cu comunităţile care nu au acces la reţeaua de energie electrică.

„Trebuie să realizăm un studiu, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, care are fondurile necesare în acest sens, prin care să stabilim foarte exact despre câte gospodării vorbim, câte localităţi izolate avem în toată ţara. După ce vom realiza acest studiu, vom dimensiona. Acest proiect prevede ca fiecare comunitate izolată, care nu are acces la electricitate la ora actuală să poată să-şi producă, în primul rând, energie electrică prin panouri fotovoltaice sau producţie eoliană, cu mori de vânt, să-şi transporte energia până în case. De asemenea, le vom crea posibilitatea gospodăriilor să-şi creeze instalaţia electrică prin care să se alimenteze cu energie. Vom stabili de ce sume şi de ce finanţări avem nevoie în funcţie de specificul fiecărei zone. Marele aport al Administraţiei Fondului pentru Mediu este financiar. Probabil că o să vorbim despre un program multi-anual. Un rol important îl vor avea primăriile, pentru că acestea cunosc foarte bine zonele respective şi ştiu foarte bine cum pot fi ajutaţi şi sprijiniţi aceşti oameni”, a explicat Petcu.

Conform datelor oficiale, citate de către ministrul Energiei, la ora actuală, în România, în jur de 100.000 de locuinţe şi aproape 250.000 de cetăţeni nu au acces la infrastructura specifică pentru alimentarea cu energie electrică, notează Agerpres.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Guvernul pregătește un proiect pentru alimentarea cu energie a comunităților izolate din România, 5.0 out of 5 based on 2 ratings
Share.

Autor

Lasa un raspuns