Încep lucrările la primul zgârie nori din lume care se va roti cu ajutorul panourilor solare și al turbinelor eoliene. Cum va arăta Dynamic Tower

0

Potrivit unei publicații de știri din New York, începerea lucrărilor de construcție la primul zgârie-nori din lume, care va avea capacitatea de a se roti, a fost aprobată. Clădirea, care va fi situată în Dubai, se va numi “Dynamic Tower” și va găzdui atât un hotel, cât și un complex rezidențial.

Spectaculos și inedit la această viitoare construcție, care se preconizează a fi gata până în anul 2020, este faptul că se va putea roti, astfel că turiștii sau rezidenții vor avea prilejul să privească o panoramă diferită, de la oră la oră. Mai exact, fiecare dintre cele două turnuri cu 80 de etaje, pe care le va avea Dynamic Tower, se vor mișca independent, printr-o comandă vocală ce va duce la rotirea întregului plafon de jos, în jurul unui nucleu de beton.

                                                                    Dynamic Tower. FOTO: www.whatson.ae   

Mișcarea rotativă va fi posibilă grație panourilor solare și a turbinelor eoliene care vor fi folosite la construirea celui mai inedit zgârie-nori. Dynamic Tower va avea turbine eoliene montate între fiecare etaj și panouri solare amplasate pe fiecare acoperiș. Aceste sisteme de energie regenerabila vor alimenta mișcarea etajelor cu o viteză de aproximativ 6 metri/minut. Astfel, o rotație de 360 de grade va fi realizată într-o oră și jumătate.

Nu mai puțin de 420 de metri va fi înălțimea clădirii revoluționare din Dubai, despre care proprietarii spun că nu se poate numi hotel, ci un “produs nou, reprezentativ stilului de viață al zilelor noastre”.

Dynamic Tower va fi a două cea mai înaltă clădire din Dubai, însă se anunța a fi mai luxoasă decât celebrul Burj Khalifa. Costul unui apartament din viitorul zgârie-nori este estimat la 30 de milioane de dolari.

                                                            Dynamic Tower, Dubai. FOTO: www.webzonal.com

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share.

Autor

Lasa un raspuns