Premieră în Europa: sursele curate de energie au depășit-o pe cea nucleară

0
energie nucleara vs energie regenerabila

Sursele regenerabile au depășit energia nucleară în Europa. Imagine via adamkoniuszewski.files.wordpress.com

Anul 2014 este considerat a fi un punct de referință pentru energia regenerabilă din Europa, sursele curate producând, pentru prima dată, mai multă putere decât centralele nucleare.

Un raport al SolarPower Europa arată că totalitatea energiei solare ar putea ajunge, la nivel global, la 540 GW, până în 2020, cu un record de 40 GW în 2014.

SolarPower Europa, fosta Asociație Europeană a Industriei Fotovoltaice (EPIA), a lansat recent un raport numit „Global Market Outlook for Solar Power 2015-2019”, scrie PV Magazine.

Relatarea oficială arată că energia solară a avut un rol extrem de important în sprijinirea industriei energiei regenerabile, sector energetic care a depășit energia nucleară pentru prima dată, în Europa.

Potrivit sursei citate, energia solară a acoperit peste 1% din cererea de electricitate a lumii. În mod specific, spun reprezentanții SolarPower Europa, energia produsă de panourile solare fotovoltaice acoperă peste 7% din nevoia de energie din Germania, Italia și Grecia.

Asociația estimează că sectorul solar global ar putea instala o capacitate de 540 GW până în 2020, de la o capacitate cumulată de 178 GW la sfârșitul anului 2014.

În acest interval de timp, în Europa, energia solară ar putea crește cu până la 80%, de la 88 GW la 158 GW.

Pe de altă parte, SolarPower Europa avertizează că această creștere nu se poate materializa în lipsa unor politici corecte.

„Fiind acum una dintre cele mai ieftine surse de energie, energia solară are nevoie de politici de piață corecte, astfel încât să poată continua să contribuie puternic la atingerea obiectivelor de energie curată din Europa”, afirmă Michael Schmela, consilier executiv al SolarPower Europa.

Riscurile de reglementare, în special în lumina unor măsuri retroactive, nu ar trebui ignorate și pot conduce la costuri de capital in toate segmentele de piață. Riscurile operaționale sunt, de asemenea, o amenințare. Soluția? Introducerea pe piață a unor produse certificate, plus efectuarea unor instalații de calitate, se mai arată în raport.

Scăderile „masive” de preț au ajutat energia solară să devenit o sursă de energie cu costuri competitive, inclusiv după scăderea cu 75% a prețurilor la nivelul sistemelor PV, în ultimul deceniu. Ca atare, ar trebui să fie privită ca o „investiție cu risc scăzut” de către comunitatea financiară, spune SolarPower Europa.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Premieră în Europa: sursele curate de energie au depășit-o pe cea nucleară, 5.0 out of 5 based on 3 ratings
Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns