Prima locuință cu panouri fotovoltaice din Marea Britanie – după 20 de ani

0
Prima instalație instalație fotovoltaică rezidențială din Marea Britanie

Prima instalație fotovoltaică rezidențială din Marea Britanie, finalizată în 1995 la Oxford Ecohouse. Foto via solarpowerportal.co.uk

Acum douăzeci de ani, profesoara Sue Roaf din Marea Britanie a avut ambiția de a-și alimenta locuința cu energie curată, energie produsă de panouri solare fotovoltaice. La acea vreme, femeia a fost luată în derâdere de cei care susțineau că tehnologiile solare fotovoltaice și colectoarele solare termice nu vor funcționa niciodată în Anglia, din cauza vremii mohorâte. În ciuda criticilor, Sue Roaf a construit Oxford Ecohouse, o locuință ecologică alimentată cu energie solară.

Designul Oxford Ecohouse a fost, încă de la început, unul inovator. Întreaga formă, orientarea și structura casei au fost proiectate astfel încât locuința să se mențină caldă în timpul iernii, și să se răcească vara.

Însă, inovația cea mai importantă adusă locuinței – prima de acest gen în Marea Britanie – avea să fie sistemul fotovoltaic rezidențial de 4kW putere instalată, scrie Solar Power Portal.

În 1995, doar panourile solare fotovoltaice (modelul BP Saturn 585) au costat 18,000 lire sterline, iar prețul structurii de sprijin din aluminiu al sistemului fotovoltaic s-a ridicat la 10.000 lire sterline! Pe atunci, proprietara spera să își amortizeze investiția în…66 de ani.

Din fericire, Sue Roaf nu a fost descurajată de prețul ridicat și perioada lungă de amortizare, și a construit prima instalație solară rezidențială din Marea Britanie, demonstrând că tehnologia solară fotovoltaică nu e și nu ar trebui să fie un subiect utopic în țară.

Sistemele solare fotovoltaice – de la unu la un milion

Astăzi, în Marea Britanie, peste un milion de locuințe își generează singure energia electrică necesară, datorită sistemelor solare fotovoltaice, cu diferența că, în prezent, scăderea costurilor și sprijinul guvernamental permit recuperarea investiției în aproximativ 10 ani.

prima instalatie fotovoltaica din Marea Britanie

Sue Roaf la Oxford Ecohouse

„La acea vreme, părea greu de crezut că energia solară avea să aducă schimbări majore în sistemul energetic, nu cred că se aștepta cineva la asta – cu siguranță nu acum 10 ani”, explică Doug Parr, om de știință la Greenpeace UK, care s-a implicat în construirea Ecohouse Oxford în urmă cu 20 ani.

Pe lângă sistemul solar care asigură independența energetică la Ecohouse Oxford, dezvoltatorii locuinței au acordat, încă de la început, o importanță deosebită stocării energiei.

De aceea, casa are pereți termici înalți și podele care rețin căldura, plus un boiler de 300 de litri care înmagazinează apa caldă produsă de panourile solare termice.

În ceea ce privește stocarea energiei solare de la panourile fotovoltaice, proprietara folosește o combinație de sisteme de depozitare, plus un invertor SMA de 2kWh, pentru a se asigura că toată energia generată de modulele vechi de 20 de ani este stocată și utilizată în toată casa.

Sue Roaf spune că următorul pas la Ecohouse Oxford va fi instalarea unor becuri cu LED-uri care vor mai tăia din costurile iluminatului.

Având în vedere că piața solară din Marea Britanie este în prezent una dintre cele mai proeminente din Europa, britanicii care lucrează în acest sector îi sunt oarecum datori acestei doamne, deoarece fără viziunea și tenacitatea ei, piața ar fi arătat, probabil, cu totul altfel.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Prima locuință cu panouri fotovoltaice din Marea Britanie – după 20 de ani, 5.0 out of 5 based on 4 ratings
Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns