Regim special pentru simplificarea producerii și vânzării energiei regenerabile de către persoanele fizice

0

Ministerul de finanțe pregătește înființarea unui regim special pentru persoanele fizice care produc și comercializează energie regenerabilă, deoarece, potrivit actualului Cod fiscal, în prezent nu există posibilitatea acestui lucru, decât ulterior autorizării ca Persoane Fizice Autorizate (PFA).

“Urmează să primim propunerile Ministerului energiei și ANRE și, în momentul în care vom primi aceste propuneri, ne vom pronunța. Ne gândim la un regim special, de simplificare”, a anunțat directorul general adjunct al Ministerului de Finanțe, Nicoleta Ciubuc.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a elaborat, la finele anului trecut, un proiect de ordin care prevede că persoanele fizice care vor să producă energie regenerabilă în capacităţi de până la 100 kW vor putea vinde electricitatea în reţeaua de distribuţie, urmând ca factura lor să fie compensată cu valoarea energiei pe care o livrează.

Un ordin mai vechi ANRE condiționa obținerea avizului de amplasament din partea distribuitorilor la construirea unei case la mai mult de 100 de metri de rețea de semnarea unui document potrivit căruia nu ai pretenții să fii racordat la rețeaua electrică. Cu alte cuvinte, racordarea unei construcții proprietate fizică situată la mai mult de 100 de metri de rețea era practic imposibilă. Singurele două soluții pe care o persoană fizică le avea la dispoziție erau instalarea de panouri solare și/sau turbine eoliene (soluție extrem de scumpă) și înființarea unei firme și solicitarea racordării la rețea a acesteia. Aceasta deoarece limita de 100 de metri era aplicată numai persoanelor fizice, nu și celor juridice.

Persoanele fizice, tratate discriminatoriu 

Până în prezent, autoritățile române, fie că este vorba de Ministerul Energiei sau de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), au considerat că energia regenerabilă poate fi produsă doar de companii, persoanele fizice care apelează la această soluție de alimentare a unei locuințe fiind tratate discriminatoriu și considerate, probabil, excentrice.

La nivel politic sunt discutate acum reguli prin care este impusă o politică de control al prețurilor și al cantității de energie regenerabilă care poate fi introdusă în sistem de persoanele fizice, potrivit profit.ro. Asta în timp ce pentru producătorii persoane juridice de energie regenerabilă a fost făcut un serviciu, un amendament prevăzând majorarea cotei anuale obligatorie de achiziție de certificate verzi, “astfel încât impactul mediu la consumatorul final să fie de 11,7 euro/MWh în anul 2018, 12,5 euro/MWh în anul 2019 13 euro/MWh în anii 2020-2021 și 14,5 euro/MWh începând cu anul 2022”.

Cu alte cuvinte, în timp ce persoanelor fizice li se impun limite la vânzarea de energie regenerabilă, impactul certificatelor verzi asupra facturii unui consumator casnic va fi majorat cu 2,8 euro/MWh în următorii patru ani.

Persoanele fizice care produc energie regenerabilă = producători agricoli independenți

ANRE s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice, într-o scrisoare datată 6 decembrie 2017, cu propuneri concrete de modificare a reglementărilor fiscale, astfel încât și persoanele fizice care nu se pot înregistra în prezent ca PFA sau ca persoane fizice titulare ale unei întreprinderi individuale să poată desfășura activitatea economică de producere a energiei electrice din surse regenerabile, indiferent de domeniul de pregătire profesională al acestora.

Potrivit unor informaţii deţinute de InvesTenergy, reprezentanţii Ministerului Finanţelor ar fi de acord cu propunerea ANRE, urmând ca persoanele fizice care produc energie regenerabilă în capacităţi mai mici de 100 kW să intre în aceeaşi categorie cu producătorii agricoli independenţi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Regim special pentru simplificarea producerii și vânzării energiei regenerabile de către persoanele fizice, 5.0 out of 5 based on 1 rating
Share.

Autor

Lasa un raspuns