S-a inaugurat primul oraș ecologic! Babcock Ranch are o fermă solară, un restaurant cu preparate bio și mijloace de deplasare electrice

0

Primul oraș ecologic inaugurat în Florida, Statele Unite ale Americii, este pregătit să-și primească locuitorii. Babcock Ranch a fost inaugurat la sfârșitul lunii martie, deși constructorii încă sunt pe teren pentru a finaliza toate locuințele.

Peste 15.000 de persoane au fost curioase să viziteze orașul verde care se întinde pe o suprafață de 7.300 de hectare.

                                                          Locuință în Babcock Ranch. FOTO: www.facebook.com

Babcock Ranch este localizat în sud-vestul statului Florida, iar terenul pe care a fost amenajat aparține lui Syd Kitson, un fost jucător de fotbal american. El a cumpărat în 2006 o suprafață de teren de 38.000 de hectare, însă a vândut mare parte din această statului, rămânând cu cele 7.300 de hectare pe care le-a folosit că să-și îndeplinească visul de a ridica un oraș ecologic.

Babcock Ranch își adună încet, dar sigur, locuitorii, după ce prima casă amenajată aici a fost deja vândută unui cuplu de pensionari, contra sumei de 460.000 de dolari. În total, vor fi ridicate locuințe care vor putea adăposti o comunitate de aproximativ 50.000 de persoane.

Bineînțeles că toate locuințele amenajate în Babcock Ranch vor fi independente din punct de vedere energetic, datorită fermei solare existente aici, care va asigura necesarul de energie pentru 20.000 de gospodarii, dar și pentru școala care este deja finalizată.

                                                         Restaurant în Babcock Ranch. FOTO: www.facebook.com

Orașul verde are și un restaurant în care se vor servi numai preparate obținute din produse crescute în grădinile proprii, iar autovehiculele care vor circula pe străzile din Babcock Ranch vor fi numaidecât, electrice.

                                                                Mijloc de transport electric în Babcock Ranch

Lisa Hall, purtătoarea de cuvânt a Babcock Ranch a declarat că, în următorii ani, orașul se va mândri cu mai multe vile și apartamente ce se vor vinde la prețuri cuprinse între 180.000 și 220.000 de dolari.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share.

Autor

Lasa un raspuns