Un orășel din România își va produce singur energia electrică. Primăria investește într-un parc fotovoltaic

0

Primăria unui orășel din România și-a propus să scape de facturile lunare la energia electrică. Este vorba despre orașul Săveni, din județul Botoșani, a cărei conducere nu va mai avea grija plății facturilor la curentul electric. Acest lucru va fi posibil prin construcția, din fonduri proprii, a unui mic parc fotovoltaic. Astfel, independența față de furnizorii de energie electrică, va fi complet asigurată, informează presa locală.

Primarul orașului Săveni, Relu Tîrzioru, spune că are în plan să pună pe LED tot iluminatul din oraș și să renunțe la metodele tradiționale de iluminat, precum și la serviciile furnizorilor de energie electrică. Totul, din banii primăriei. Astfel, curentul electric va fi gratis pentru iluminatul public din oraș și pentru cel al instituțiilor.

”Din banii primăriei, 150.000 euro, vom investi într-un parc cu panouri fotovoltaice care să asigure toată energia orașului Săveni consumată de instituțiile publice din subordine. Vara energia produsă va fi injectată în sistem. Prin grupul de acțiune locală schimbăm pe LED tot iluminatul din oraș, iar lămpile scoase vor fi folosite pentru a face o rețea de iluminat între oraș și localitățile din subordine”, a declarat primarul.

Acesta a precizat că a fost cumpărat deja studiul de fezabilitate și că urmează ca în cursul acestui an să fie construit parcul fotovoltaic pe o suprafață totală de 70 de ari, din care 25 de ari să fie acoperiți cu panouri fotovoltaice.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Un orășel din România își va produce singur energia electrică. Primăria investește într-un parc fotovoltaic, 5.0 out of 5 based on 2 ratings
Share.

Autor

Lasa un raspuns