Un român și-a scăzut factura lunară la electricitate de la 300 de lei/lună la doar 5 lei/lună

0

Și-a investit toate economiile de pe ultimii ani într-un sistem alternativ de producere a electricității și nu a regretat! Este povestea unui român din Bârlad care a reușit să-și scadă drastic costurile la energie electrică, de la suma de 300 de lei/lună la cea de 5 lei/lună, potrivit money.ro.

Sistemul alternativ îi asigură necesarul de energie electrică atât pentru consumul casnic, cât şi pentru atelierul IT pe care îl deţine.

Ştiind de proiectul Casa Verde, Tiberius Nechita şi-a depus dosarul, în speranţa că va obţine fonduri pentru sistemul alternativ, însă s-a împiedicat de birocraţia românească, programul fiind blocat până în anul 2015. Iniţial, în 2012, a montat opt panouri fotovoltaice care îi asigurau energia electrica pentru pentru casă. Panourile au costat 4.000 de lei, la care s-au adăugat costurile necesare pentru montarea de regulatori şi acumulatori, încă 2.000 de lei.

Nu a apelat la firme de specialitate pentru manoperă pentru că i-ar fi dublat costurile, aşa că a învăţat să le monteze singur. Într-o primă fază a investit a investit aproximativ 15.000 de lei.

Ultima factură emisă de furnizorul de energie electrică pentru perioada 12 iulie – 13 septembrie a fost de 15 lei, sumă în care a fost inclusă şi plata abonamentului radio-tv.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Un român și-a scăzut factura lunară la electricitate de la 300 de lei/lună la doar 5 lei/lună, 5.0 out of 5 based on 1 rating
Share.

Autor

Lasa un raspuns