Ministerul Mediului nu se preocupă de proiectele verzi. România a pierdut anul trecut două importante finanţări PHARE, pentru două proiecte de mediu extrem de importante: Natura 2000
şi organismele modificate genetic. Pentru că erau priorităţi
asumate, ne-am angajat faţă de Uniunea Europeană să terminăm
proiectele, le vom face anul acesta, pe bani de la bugetul de stat.
Două milioane de euro.
![]()
România este printre puţinele ţări din lume (de Europa nici nu mai
vorbim) care nu au încă un sistem real de administrare a ariilor
naturale protejate. Majoritatea acestora figurează doar pe hârtie, fără
administrator, fără fonduri, fără nici o perspectivă. Desemnarea lor
s-a făcut mai mult sau mai puţin la întâmplare, deoarece statul român nu a fost niciodată interesat nici măcar să îşi evalueze propriul
patrimoniu, cu atât mai puţin să îl conserve. Informaţiile despre
aceste zone protejate sunt haotice şi întâmplătoare. Campaniile de
informare şi conştientizare sunt doar pe hârtie.
Uneori, pe mult prea
multă hârtie irosită.
În lipsa susţinerii financiare din partea statului, fondurile
externe au fost singurele care au împiedicat, atât cât s-a putut,
degradarea iremediabilă a naturii. Şi nu au fost ratate, indiferent că
a fost vorba de fonduri europene, de finanţări ale Băncii Mondiale, ale
Naţiunilor Unite sau oferite de diverse organizaţii internaţionale,
fundaţii sau chiar ambasade. Cei 20 de ani de experienţă în accesarea
cu succes a acestor fonduri au generat mult optimism o dată cu lansarea
Programului Operaţional Sectorial Mediu. Numai că aici lucrurile s-au
complicat. Detalii, in ecomagazin
sursa: jurnalul national