Dupa mai multe luni in care a incercat sa atraga fonduri de dezvoltare, un parc eolian dintre localitatile Chirnogeni si Independenta a atras un credit de 91 de milioane de euro pe 13 ani si jumatate de la BERD si alte banci, anunta fondul pan-european Marguerite, preluat de Bloomberg.
Pe de alta parte, acest fond pan-european, creat in 2009 de Banca Europeana de Investitii si de alte banci europene, a cumparat jumatate din proiectul eolian.
Fondurile pentru dezvoltare ale proiectului ( care va costa in total circa 130 milioane de euro) au fost asigurate de BERD (31 de milioane de euro) si restul de 60 de milioane de euro dintr-un credit sindicalizat de la Erste Group Bank AG (EBS), ING Bank NV and UniCredit Bank Austria AG.
Proprietarul initial al proiectului, cipriotii de la EP Global Energy, mai detine doar 20% din ferma eoliana. Asta pentru ca pe langa fondul pan-european Marguerite care a cumparat jumatate din proiect, 30% a fost cumparat de un fond de investitii condus de Enercap Capital Partners din Republica Ceha.
Parcul eolian, ale carui lucrari vor incepe in lunile urmatoare, este promis spre livrare comerciala la inceputul anului 2014 si va avea 32 de turbine produse de germanii de la Nordex SE.
Acest parc are o suprafata totala construita de 108.380 mp (din care 104.257 mp suprafata – platforme de montaj si intretinere, drumuri de acces si drumuri de intretinere si 4.123 mp – statia de transformare).
EP Global este o companie cu capital integral privat inregistrata in Cipru, membra a Grupului Paraskevaides. EP Wind Project (ROM) Six SRL, care a mai ramas cu 20% din proiectul in discutie a fost creata pentru parcul din Chirnogeni.