Sari la conținut

Problemele energiei regenerabile au fost discutate cu oficialii FMI

0
parc fotovoltaic

Problemele energiei regenerabile în România, pe masa FMI

Operatorii din domeniu energiei solare și eoliene şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la dezvoltarea în viitor a producţiei de energie din surse regenerabile ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2013, în cadrul discuţiilor avute cu oficialii delegaţiei FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Reprezentanții Federaţiei Patronale a Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) au atras atenția că pentru a nu afecta stabilitatea şi predictibitatea mediului de afaceri, modificările schemei de sprijin trebuie să se aplice doar pentru noile investiţii şi nu şi pentru cele finalizate sau în curs de finalizare.

Până în prezent, au fost acreditate capacităţi de peste 2.800 MW, iar alte 500 MW sunt în diverse stadii de construire. Investiţiile realizate sau angajate în domeniul energiei regenerabile în România depăşesc patru miliarde de euro, în timp ce contribuţiile la bugetul de stat sunt de peste 500 mil. euro anual.

ACUE susține faptul că este nevoie de acţiuni clare din partea autorităţilor în vederea asigurării unui climat economic stabil, predictibil şi prietenos, care să ofere încredere pentru ca proiectele să fie puse în aplicare.

Înfiinţată în mai 2012, Federaţia ACUE numără circa 25 de membri, între care grupuri puternice din sectorul energetic, respectiv E.ON România, ENEL România, CEZ România, GDF Suez Energy România, Distrigaz Sud Reţele, Electrica, Electrica Furnizare, CONGAZ, WIEE, WIROM GAS, care angajează, în total, peste 20.000 de angajati şi o au cifră de afaceri anuală estimată la peste patru miliarde de euro.

Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns