Acordul Comisiei Europeane cu Beijingul privind panourile solare fabricate în China a fost aprobat vineri și va intra în vigoare începând de marţi, 6 august.
Executivul European precizează că decizia a fost luată cu sprijinul aproape unanim al statelor membre.
Ce schimbări va aduce acordul? Actul prevede că taxele provizorii, impuse de U.E. la începutul lunii iunie producătorilor chinezi de panouri solare, vor fi eliminate începând de marţi, 6 august. În schimb, 70% dintre exportatorii chinezi se angajează să respecte un preţ minim de vânzare pentru panouri.
Potrivit AFP, cifrele acordului sunt confidenţiale însă surse bine informate susţin că preţul minim ar urma să fie fixat la 56 de cenţi per watt produs de fiecare panou solar, iar plafonul de 7 GW (1 GW = 1 miliard de watt) va fi de asemenea aplicat producătorilor chinezi.
Preţul minim nu este obligatoriu pentru companiile chineze, dar cele care nu respectă înţelegerea vor fi afectate de tarifele antidumping anunţate deja de Comisia Europeană. Deşi în prezent acestea se situează la 11,8%, de pe 6 august vor urca la 47,6% iar prețurile panourilor ar putea crește semnificativ.
Pe de altă parte, o treime dintre producătorii chinezi nu au acceptat acest acord şi ar urma să plătească, începând de marţi, taxe antidumping şi să intre în concurenţă cu producătorii europeni, dar şi japonezi, sud-coreeni şi malaiezieni.