Un miliard de oameni din toată lumea duce lipsită de apă potabilă curată. Totuşi, compania Puralytics din Beaverton a găsit o soluţie simplă la această problemă: un dispozitiv care poate curăţa apa, totul cu un consum de energie mic. Datorită energiei curate, desigur.
Lily Pad, dispozitivul alimentat cu energie solară, este o invenţie solară care arată ca un sac de ceai mare, proiectat să plutească nu în cana noastră de ceai, ci în şanţuri şi iazuri. În timp ce stă pe apă, acesta îndepartează de la materiale plastice, metale, bacterii, pesticide, la produse petrochimice, scrie portlandtribune.com
Puralytics a câștigat un premiu de 53.000 dolari în luna aprilie pentru testarea Lily Pad şi a reuşit, în cele din urmă, să facă din invenţie un produs vandabil, datorită sprijinului de la Oregon Built Environmental and Sustainable Technologies Center.
Banii îi ajută pe cei de la Puralytics şi colaboratorii lor de la Oregon State University’s Institute for Water and Watersheds să vadă dacă Lily Pad va fi comercializată. Prima etapă se încheie în această lună.
Premiul câştigat de companie reprezintă doar o parte din marele premiu, în valoare de un milion de dolari, oferit de Oregon celor mai promiţătoare tehnologii curate.
În afară de Lily Pad, mai există un produs care i-a adus succesul lui Mark Owen, directorul general Puralytics. Compania face o pungă de plastic cu o capacitate de trei litri, o versiune mini a ochiurilor de plasă din interiorul Lily Pad.
Umplută cu apă şii lăsată în soare timp de trei ore, Solar Bag creează apă potabilă curată din orice chestie dubioasă şi murdară. Microbii şi paraziţii mor, de asemenea, pentru că pereţii celulelor lor sunt distruși.
Owen vinde acum Solar Bag în peste 50 de țări, de obiicei la ONG-uri, guverne străine şi organizaţii religioase. Excursioniştii cumpără, de asemenea, sacoşele solare, la un preţ de aproximativ 75 de dolari. Asociaţiile non-profit şi organizațiile nonguvernamentale străine beneficiază de reduceri la achiziţionarea acestuia.
“Faţă de ceea ce se întâmplă la noi, aceste ţări în curs de dezvoltare sunt nevoite să sterilizeze apa de la robinet”, precizează Owen. „Lumea nu are soluţii mari împotriva poluării din mediul înconjurător”, mai spune acesta.
„Nici măcar pentru ceea ce se întâmplă cu corpurile noastre.Noi nu putem rezolva toate problemele, dar putem vedea modul în care pesticidele ajung în apă şi să rezolvăm asta încă de la început. Acesta este modul în care văd eu că putem contribui la o lume mai curată „, încheie Mark Owen
Roxana Muntean