Datorită costurilor aflate în scădere, expunerii foarte bune la soare şi stimulentelor fiscale favorabile, Transilvania are un mare potenţial de dezvoltare în sectorul solar, a declarat, joi, preşedintele unei companii de energie din surse regenerabile.
Frederick Banker, preşedintele Renewable Energy Results din Nevada a vorbit despre potenţialul imens din Transilvania, dar şi despre regiunile unde îşi desfăşoară activitatea.
Banker, care s-a ocupat de 60 de proiecte comerciale de energie solară şi eoliană în valoare de peste 400 milioane dolari, a spus că reperele locale, cum ar fi Colegiul Brevard şi Brevard Health and Racquet Club ar putea cu uşurinţă să instaleze panouri solare pentru a produce energie de până la patru megawaţi.
„Nu există emisii, este o sursă frumoasă de energie – panourile sunt plăcute din punct de vedere estetic, indiferent dacă au fost instalate pe un acoperiş sau montate la sol – şi puteţi vedea că preţurile au scăzut foarte mult”, spune Banker, citat de blueridgenow.com
În 1997, spune acesta, industria solară plătea aproximativ 76 dolari per watt pentru un panou fotovoltaic obișnuit. Astăzi, datorită progreselor în producţie şi tehnologie, costurile au scăzut la 74 de cenţi per watt. Lucru ce pune, acum, preţul energiei solare pe picior de egalitate cu cel din centralele electrice pe bază de cărbune.
Expertul mărturiseşte că nu a trăit într-o zonă „atât de prietenosă şi bogată din punct de vedere cultural”. Însă, călătorind, el şi partenerul său „nu am văzut să se dezvolte la un nivel comercial sau un nivel rezidenţial energia solară în Transilvania, în ciuda potenţialului imens de acolo.”
Este păcat, a completat acesta, pentru că soarele străluceşte puternic acolo şi ar fi putut reprezenta o sursă de energie curată.
Potrivit acestuia, lumina solară din Transilvania şi din San Francisco este aproximativ identică.
„Deci, este, vă spun sincer, o zonă grozavă pentru instalaţii solare”, a spus Banker. „Da, aveţi probleme cu zonele umbrite de pădure, dar şi o oportunitate extraordinară pentru dezvoltarea instalaţiilor solare.”
În încheiere, Bancher şi-a încurajat audienţa să se implice în susţinerea sectorului solar local. Acesta a adăugat: „Mi-e teamă, dacă nu ne mobilizăm să aducem energia din surse regenerabile în Transilvania, vor veni dezvoltatorii de energie din biomasă şi vor folosi tehnologiile lor.”
Roxana Muntean