Prin îmbunătățirea celulelor solare fotosensibile din tungsten și indiu, o echipă de cercetători de la Universitatea de Tehnologie din Viena a reușit să creeze o celulă solară ultrasubțire, flexibilă, care ar putea fi utilizată la geamurile din sticlă pentru generarea energiei electrice.
Materialul este atât de ușor încât 300 de metri pătrați are o greutate de doar un gram. Cercetarea a fost condusă de Thomas Mueller de la Universitatea de Tehnologie din Viena, iar rezultatele au fost publicate în revista Nano Letters.
Echipa a creat un strat ultrasubțire de cristal din tungsten și indiu, mai precis un semiconductor care cuprinde un strat de tungsten între două straturi de atomi de seleniu, pentru a transforma lumina în electricitate și invers, scrie International Business Times.
Fiecare strat are o grosime de doar câțiva atomi. (prin comparație, un fir de păr are aproximativ 300.000 de atomi). Acest lucru este posibil datorită grafenului, cel mai subțire material identificat până în prezent, un monostrat incredibil de puternic, cu atomi de carbon aranjați într-un model asemănător fagurilor de miere.
Puterea grafenului se datorează parțial absenței unei radiaţii de recombinare, care îl împiedică să fie utilizat ca un semiconductor. Deși grafenul în sine nu a fost folosit la noul material creat de cercetătorii austrieci, acesta a servit drept sursă de inspirație pentru dezvoltarea altor materiale subțiri, care au proprietăți conductive.
„Destul de des, cristalele bidimensionale au proprietăți electronice care sunt complet diferite de straturile groase din același material”, a precizat Mueller într-un comunicat de presă.
Materialul are proprietăți conductive, însă este durabil, transparent, flexibil și, mai presus de toate, ieftin. În timp ce acest material lasă o anumită cantitate de lumină să pătrundă prin el, o mare parte din ea este transformată în energie electrică. Celulele solare funcționale realizate din acest material ar putea fi folosite la ferestre pentru a genera energie curată, fără să compromită aspectul clădirii.
Roxana Muntean