Sari la conținut

Cea mai frumoasă fermă solară din lume

0
ferma solară in forma de inimă

O fermă solară cu totul aparte pentru Noua Caledonie

Cine spune că energia solară nu poate fi superbă? Oamenii din Noua Caledonie ar putea avea cea mai frumoasă fermă solară de pe planetă. Ideea este de a construi o centrală solară în formă de inimă, una care va furniza 2MW de energie solară pentru 750 de case de pe insula din Pacific. Ferma va contribui la reducerea emisiilor de carbon și, totodată, va spori frumusețea naturală a împrejurimilor.

O companie locală de băuturi numită Froico SA a comandat ferma solară unică, iar de construcția ei se ocupă Conergy. Potrivit inhabitat.com, centrala solară ar trebui să înceapă producerea de energie anul viitor.

Menirea principală a fermei este de a ajuta la reducerea dependenței teritoriului francez de energia străină, iar în momentul în care planta va ajunge la sfârșitul ciclului său de viață de 25 de ani, este de așteptat să salveze aproximativ două milioane de tone de emisii.

ferma solara in forma de inima

Forma fermei a fost inspirată de o pădure de mangrove din apropiere, care a crescut în mod natural într-o formă de inimă, cunoscută sub numele de „Coeur de Voh.”

„Coeur de Voh este un punct de reper important pentru oamenii din Noua Caledonie, și arată cât poate fi de extraordinară natura”, transmit reprezentanții companiei Conergy. Totodată, aceștia spun despre ferma solară că reprezintă un punct de reper pentru generarea de energie curată.

Roxana Muntean

Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns