
Pe măsură ce tehnologia solară începe să fie tot mai eficientă, sistemele solare rezidențiale devin din ce în ce mai ieftine. Foto: Asian Scientist
În ultimii cinci ani, costul energiei solare la nivel mondial a scăzut mult, în special prețurile sistemelor solare rezidențiale, care au devenit acum o alternativă reală pentru mii de locuințe din întreaga lume.
Potrivit Asian Scientist, este probabil ca prețurile să scadă și mai mult, astfel încât energia solară s-ar putea să devină o sursă dominantă în multe părți ale lumii.
Graficul de mai jos, realizat de Banca de Investiții Bernstein Research în anul 2014, arată cât de repede a scăzut costul energiei solare în comparație cu alte surse de energie:

Bernstein Research compară prețul unui milion de unități termice britanice cu diferiți combustibili fosili lichizi și energia solară. Sursă: Bernhard Mitchell.
Imaginea arată prețul pentru un milion de unități termice din Marea Britanie, care folosesc diferite surse, de la combustibili fosili la energie solară. După cum se poate vedea, prețul energiei solare a coborât dramatic în comparație cu combustibilii fosili și tocmai a început să depășească unele surse convenționale, cum ar fi petrolul și gazul natural lichefiat (GNL).
Prețuri mai mici, eficiență mai mare
Panourile solare nu convertesc toată energia soarelui în energie electrică. Procentul pe care îl transformă în putere este cunoscut sub numele de eficiență.
Eficiența este cel mai important factor în reducerea costurilor. Cu cât este mai mare, cu atât mai puține materiale sunt folosite în fabricarea modulelor PV.
Astfel, ajungem la tehnologie și, dacă sunteți interesați de inovațiile aduse pe piața solară, cu siguranță știți că toate tehnologiile panourilor solare au devenit mai eficiente.
În prezent, eficiența modulelor comerciale se încadrează între 16 și 21% dar, recent, un nou record de 46% a fost stabilit în Germania, iar Universitatea din New South Wales a atins randamente de 40%.
Sigur, experții lucrează în continuare la dezvoltarea tehnologiilor, și vestea bună e că unele dintre ele încep să intre pe piață.
La ce să ne așteptăm în următorii ani
Putem rezuma previziunile pentru anii ce urmează dacă ne uităm la cantitatea de energie folosită la fabricarea panourilor solare.
Un studiu recent a arătat că, în doar cinci ani, un panou solar va produce suficientă energie în șase luni pentru a plăti înapoi toată energia utilizată în fabricarea lui. Asta înseamnă că după șase luni panourile vor fi o sursă netă de energie.
Acest lucru este cunoscut sub numele de întoarcerea sau recuperarea energiei investite, și se poate compara pe o varietate de surse de energie. În cazul energiei din surse ca petrolul și gazele, recuperarea este în scădere, în timp ce energia solară recuperează tot mai mult. Cel mai probabil, până în 2030, energia solară va depăși petrolul și gazele din acest punct de vedere.
Roxana Muntean