Sari la conținut

Premieră: Din 2017, pasagerii trenurilor electrice din Olanda călătoresc cu ajutorul energiei eoliene

0

Anul 2017 a început bine pentru olandezi. De la 1 ianuarie, toate trenurile electrice de pasageri din Olanda sunt alimentate de energie eoliană. Mai exact, mijloacele de transport feroviar au posibilitatea de a se deplasa cu ajutorul vântului.

“Incepand cu 1 ianuarie, 100% din trenuri merg cu energie eoliană”, a declarat Ton Boon, purtătorul de cuvânt al companiei feroviare olandeze, NS. Potrivit acestuia, realizarea a venit mai repede decât termenul limită propus, anul 2018.

Astfel, 600.000 de călători au parte de o premieră mondială, grație contractului valabil pe o durată de 10 ani, încheiat între firma olandeză electrică Eneco și compania feroviară NS.

                                            Trenurile electrice din Olanda se deplaseaza folosind energie eoliana
                                                                                     FOTO: www.buzznews.ro

Aproximativ 5.500 de trenuri se vor deplasa cu ajutorul puterii vântului, în Olanda. Acest lucru este benefic și pentru protejarea mediului înconjurător, mai ales că mijloacele de transport feroviar folosesc aproape 1.2 miliarde kwh de electricitate, anual.

Funcționarea trenurilor cu energie regenerabilă este posibilă datorită existenței numeroaselor ferme eoliene din Olanda, Belgia și Finlanda. Potrivit estimărilor făcute de specialiști în domeniu, o oră de rotire a unei centrale eoliene, poate alimenta un tren pentru o distanță de 200 de kilometri.

 

Share.

Autor

Lasa un raspuns