Brasov, Cluj Napoca, Craiova, Piatra Neamt, Targu Mures, Timisoara – printre cele mai interesate de panourile solare, panouri fotovoltaice, pompe de caldura, turbine eoliene, centrale peleti si orice surse de energie alternativa neconventionala.Incheierea acestei prime sesiuni, stabilita pentru 31 iulie, a fost ulterior prelungita pana la 7 august, pentru a fi inca o data prelungita pana la 14 august, in vederea cresterii numarului de dosare depuse.
Astfel, la data de 14 august erau depuse 115 dosare, conform datelor transmise de Administrate Fondului pentru Mediu.
A doua sesiune este programata pentru perioada 1-15 septembrie si beneficiaza de o finantare de 160 milioane de lei.
Programul multianual „Casa verde” este gestionat de Ministerul Mediului prin intermediul Administrate Fondului pentru Mediu si are prevazute pentru acest an fonduri totale de 310 milioane de lei, bani rezultati din incasarea taxei auto.Beneficiarii acestui program pot fi institutiile publice aflate in proprietatea sau in administrarea unitatilor administrativ-teritoriale si asociatiile de proprietari Administrate Fondului pentru Mediu asigura pana la 80% din costurile eligibile, restul costurilor revenind beneficiarilor.
Pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala a fost stabilita o valoare maxima pentru care poate depune proiecte, in functie de numarul de locuitori. Astfel, unitatile teritoriale cu un numar mai mic de 3.000 de locuitori pot obtine maxim 500.000 lei, cele intre 3.000 si 20.000 de locuitori pot accesa suma de 1 milion de lei, intre 20.000 si 50.000 de locuitori, maxim 2 milioane de lei, intre 50.000 si 100.000 de locuitori, 3 milioane de lei, iar unitatile peste 100.000 de locuitori pot obtine pana la 4 milioane de lei.
Programul „Casa Verde” de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energia solara, energie geotermala si energie eoliana sau alte sisteme care conduc la imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului are ca obiectiv declarat imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului prin reducerea gradului de poluare cauzata de arderea lemnului si a combustibililor fosili utilizati pentru producerea energiei termice folosite pentru incalzire si obtinerea de apa calda menajera, precum si stimularea utilizarii sistemelor care folosesc in acest sens sursele de energie regenerabila, nepoluante.
Arad
Proiecte depuse pentru o scoala si un strand
Primaria Municipiului Arad a depus doua dosare in prima sesiune a programului „Casa verde”. Primul se refera la inlocuirea sistemului de apa calda si termoficare la o scoala generala, aflata in proces de reabilitare, costurile totale fiind de 500.000 lei, incluzand TVA.
Al doilea dosar a fost depus pentru realizarea unui sistem de incalzire a apei pentru Strandul Neptun. Acesta este inclus intr-o zona de agrement mai mare in care Primaria a facut deja o serie de investitii din fonduri proprii. Costurile totale sunt de 1.415.000 lei, incluzand TVA. Studiile de fezabilitate au fost aprobate, iar cofinantarea aferenta Primariei este de 20%.
Deocamdata pentru alte obiective nu mai sunt disponibile sumele necesare cofinantarii, ne-a explicat doamna Corina Draghici, purtatorul de cuvant al Primariei Municipiului Arad. Domnia sa completeaza ca, pana la jumatatea lunii august, nu au fost depuse cereri de intrare in program din partea asociatiilor de proprietari. Multe s-au orientat catre reabilitarea termica, iar aceasta presupune totusi niste costuri, asa cum presupune si „Casa Verde”, iar cumulat ar fi probabil prea mult.
Brasov
Costurile pentru documentatie si studiul de fezabilitate pentru centralele solare termice sunt initial suportate de primarie, urmand ca ulterior sa ii fie returnata aceasta suma de catre Administratia Fondului pentru Mediu. Acest cost initial nu poate reprezenta mai mult de 8% din valoarea totala a proiectului, completeaza sursa citata.
Avand in vedere ca municipiul Brasov poate accesa fonduri pana la un plafon maxim de 4 milioane lei, primaria intentioneaza sa identifice si alte obiective pentru sesiunea din septembrie, cele trei pentru care a fost trimis proiectul reprezentand doar prioritatile. Doamna Camelia Rata subliniaza insa ca depunerea acestor proiecte inseamna foarte multa documentatie de strans, iar procesul este complicat.
Primaria Sectorului 4
Preocupare pentru informarea publicului
Directia de Mediu din cadrul Primariei Sectorului 4 avea in vedere, la inceputul lunii august, sa elaboreze un proiect de promovare a programului „Casa Verde” in randul cetatenilor, pentru a sublinia importanta protectiei mediului. Aceasta deoarece programul „are la baza obiective strategice care pun in valoare scaderea concentratiei de poluanti in atmosfera si crearea unui mediu de viata sanatos, precum si reducerea consumului de combustibili alocati incalzirii imobilelor”, relateaza reprezentantii Serviciului Relatii cu Mass-Media din cadrul Primariei.
Conform acelorasi surse, pana la inceputul lunii august nu au fost inregistrate in acest sens solicitari din partea asociatiilor de proprietari.
„Avand in vedere multiplele modificari aduse Ghidului de finantare, este necesara elaborarea unei serii de hotarari la nivel local privind mediatizarea si implementarea programului «Casa Verde»”, conchide sursa citata.
Primaria Sectorului 6
Sunt vizate locuintele sociale
La inceputul lunii august, Primaria avea in curs de elaborare un proiect pentru locuintele sociale ridicate din fonduri proprii pe Strada Dealul Tugulea, nr. 27, cuprinzand patru scari de bloc, ne-au precizat reprezentantii Serviciului cu Mass-Media si Societatea Civila din cadrul Primariei Sectroului 6.
Cluj-Napoca
Primaria se axeaza pe centralele termice de cvartal
Primaria Municipiului Cluj-Napoca a depus in prima sesiune a programului un proiect care cuprinde 14 centrale termice in vederea „eficientizarii sistemului centralizat de producere si distribute a energiei termice de cvartal”. Pentru acestea au fost intocmite studii de fezabilitate. Bugetul proiectului are o valoare totala de 6.457.173 lei, din care 3.874.303 lei reprezinta suma solicitata si 2.582.869 lei reprezinta cofinantarea, ne-a precizat Diana Marginean, reprezentantul biroului mass-media din cadrul Primariei Municipiului Cluj-Napoca.
De asemenea, Primaria avea in desfasurare in luna august o campanie de informare a asociatiilor de locatari asupra programului. Doamna Marginean ne-a precizat ca, spre mijlocul lunii august, exista o solicitare venita din partea unei asociatii, dar nu avea documentatia aferenta.
Focsani
Primaria este interesata de program, dar nu are bani in bugetul local
Primaria este interesata de program si intentioneaza sa demareze un program-pilot pentru cateva scoli, insa la inceputul lunii august nu avea bani disponibili la bugetul local nici macar pentru intocmirea studiului de fezabilitate pentru panouri solare si centrale termosolare. Din acest motiv nu a fost depus niciun proiect in prima sesiune, iar sansele de a depune in urmatoarea sesiune din septembrie sunt foarte mici, conform declaratiilor doamnei Mirela Andrei, reprezentantul biroului de presa din cadrul Primariei Municipiului Focsani.
Oradea
Primaria nu participa la prima sesiune
Primaria Oradea nu era implicata in program la sfarsitul lunii iulie, conform declaratiilor doamnei Mirela Macra, reprezentantul biroului de presa din cadrul Primariei Municipiului Oradea. Anul acesta eforturile Primariei au fost indreptate catre programul de reabilitare termica a cladirilor de locuit, explica domnia sa.
Satu Mare
Primaria nu are nici timp, nici bani pentru a participa anul acesta
Municipiul Satu Mare nu candideaza in programul pe anul acesta. 0 prima motivatie consta in faptul ca nu are posibilitati financiare, iar timpul disponibil este prea scurt pentru a demara o procedure de licitatie, explica doamna Liliana Magureanu, seful Biroului Energetic din cadrul Primariei Satu Mare.
Slatina
Deocamdata in „faza de tatonari”
Dupa ce au fost identificate mai multe gradinite, scoli si licee care ar putea sa candideze pentru acest program, lucrurile au ramas mai mult „in faza de tatonari”, relateaza domnul Liviu Belu, inspector in cadrul Primariei Municipiului Slatina. Domnia sa completeaza ca pana la inceputul lunii august nu fusesera intocmite studii de fezabilitate pentru aceste imobile.
Targu Mures
Primaria tinteste plafonul maxim inca din prima sesiune
Municipiul Targu Mures a depus un proiect care cuprinde 14 imobile prioritare. Sunt cuprinse internatele grupurilor scolare industriale, trei gradinite, un centru social si Casa de Cultura. La acestea ar urma sa fie instalate panouri solare termice cu instalatia aferenta. „Noi am gandit acest program ca unul pilot, obiectivele enumerate fiind doar cele prioritare, care se afla in subordinea primariei si care genereaza cheltuieli de intretinere. Avand in vedere ca programul se intinde pe mai multi ani, am gandit o actiune mai ampla, care sa vizeze toate unitatile scolare, iar ulterior si asociatiile de proprietari”, relateaza reprezentantii Primariei Municipiului Targu Mures.
Pentru aceste imobile au fost depuse proiecte in plafonul maxim de 4 milioane de lei, reprezentand 80% din costurile totale de 5 milioane de lei. „Daca nu primim finantare in prima etapa, vom incerca si in sesiunea din septembrie”, neasigura sursa citata.
Pana la inceputul lunii august nu fusesera depuse solicitari de intrare in program din partea asociatiilor de proprietari. „Efectuand lucrarile la acest prim lot de imobile, speram sa ii convingem si de beneficiile sistemului”, argumenteaza aceeasi sursa.
Vaslui
Cladirile care ar fi putut fi vizate de program au fost deja modernizate
Toate scolile din Municipiul Vaslui, care ar fi putut fi vizate de acest program, au fost deja modernizate in ultimii ani.