Lukoil ar putea opri investiţiile în energia curată în România din cauza tăierii certificatelor verzi

0
lukoil_ar_putea_opri_investitiile_in_energia_curata

Compania Lukoil își îndreaptă atenția spre Rusia pentru proiectele noi de energie regenerabilă

Reprezentanţii companiei Lukoil au declarat că ar putea apela la Rusia pentru viitoare proiecte de energie regenerabilă, pentru că operaţiunile sale din Bulgaria şi România au fost afectate de reducerea stimulentelor.

Maxim Karnaukhov, director general adjunct al Lukoil-Ecoenergo, a declarat, citat de Bloomberg, că firma ar putea începe un proiect pilot de 10 MW de generare a energiei eoliene în Kaliningrad, până la începutul anului viitor, în cazul în care Rusia uşurează restricţiile potrivit cărora echipamentele trebuie să fie cumpărate la nivel local.

„Compania a decis să oprească investiţiile pe termen lung în proiecte de energie regenerabilă în Europa de Est”, a spus directorul. „Din păcate, în acest moment, mecanismul de sprijin pentru energia regenerabilă în unele ţări este reconsiderat, fapt care a distrus climatul de investiţii.”

România se numără printre statele membre ale UE care au schimbat sistemul de stimulente, pentru a limita impactul taxelor tot mai mari asupra gospodăriilor şi consumatorilor industriali mari.

Guvernul a amânat anul trecut eliberarea certificatelor verzi pentru proiectele eoliene, certificate care ar trebui să fie recuperate începând cu 2018. Mai mult decât atât, proiectele eoliene noi pierd 0,5 certificate până în 2017 şi 0,25 certificate în 2018, autorităţile invocând scăderea preţurilor în această tehnologie. Proiectele eoliene primesc doar două certificate verzi, în conformitate cu legislaţia pentru surse regenerabile din România.

Enterprise Investors (EI), fondul de capital privat cu sediul în Polonia, a pus orice achiziţii potenţiale pentru proiectele eoliene în România „în aşteptare”, în urma unor modificări în legislaţia pentru surse regenerabile, a declarat Cristian Nacu, partener EI, la începutul acestei luni. Fondul de investiţii a început să fie interesat de proiecte noi în România încă de la începutul anului 2012, deşi Polonia a rămas piaţa sa de bază.

Lukoil este unul dintre cei mai mari investitori din sectorul energiei regenerabile locale, finalizând recent parcul eolian Topologu-Dorobanţu de 82MW. Investiţia a fost făcută prin LUKERG Renewable şi compania italiană de energie  ERG Renew şi LUKOIL – Ecoenergo. Anul trecut, societatea a preluat parcul eolian Gebeleisis de 70mW din România de la Vestas, cu o tranzacţie în valoare de 137.5 milioane de euro.

Potrivit Mediafax, Lukoil intenţionează să construiască o fermă solară de 9MW în apropierea rafinăriei Petrotel din Ploieşti. În afară de proiectele de energie regenerabilă, compania deţine în România o reţea de peste 300 de staţii de alimentare.

România a ajuns la 2.704 MW capacitate de energie eoliană în ianuarie 2014, arată datele Transelectrica.

Roxana Muntean

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (22 votes cast)
Lukoil ar putea opri investiţiile în energia curată în România din cauza tăierii certificatelor verzi, 5.0 out of 5 based on 22 ratings
Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns