Programul AFM pentru sisteme fotovoltaice nu va putea fi accesat de persoanele cu credit ipotecar

0

Antreprenorii firmelor mici din România, înregistrate acasă, precum și persoanele fizice care au credit ipotecar nu își vor putea monta panouri fotovoltaice subvenționate de stat. Acest lucru este reglementat într-o modificare de ultim moment adusă Ghidului de finanțare, modificare care se află în dezbatere publică.

Astfel se încearcă limitarea accesului la programul de instalare a panourilor fotovoltaice subvenționate a două categorii de beneficiari: antreprenorii care au sediul firmei acasă și cei care au ipotecă pe locuință.

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice presupune o subvenţie de până la 20.000 de lei (maximum 90% din valoarea investiţiei) acordată de AFM persoanelor fizice care îşi instalează acasă sisteme fotovoltaice.

Fiind în dezbatere publică, ordinul AFM poate fi modificat dacă vor fi suficiente sesizări din partea persoanelor fizice interesate de program. Din păcate, există toate şansele ca aceste propuneri să elimine din program tinerii sau cei cu locuinţe achiziţionate prin credit bancar.

Sesizările celor care nu sunt de acord cu aceste propuneri se trimit la https://www.afm.ro/mesaje.php.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share.

Autor

Lasa un raspuns