NEOM, orașul de 500 de miliarde de dolari care se va baza exclusiv pe energie regenerabilă. Unde se construiește

0

Arabia Saudită va avea un oraș ce va funcţiona pe energie regenerabilă 100%. Anunțul a fost făcut de prinţul Mohammed bin Salman, care şi-a anunţat intenţia de a construi un oraş în întregime nou, denumit „NEOM”, pe coasta de nord a ţării. Este cel mai recent dintr-o serie de proiecte menite să revitalizeze regatul într-o perioadă de resurse în scădere, relatează Bloomberg.

Proiectul măreț va fi susţinut de fonduri de peste 500 miliarde de dolari (425 de miliarde de euro) și ar putea transforma NEOM în unul dintre cele mai mari oraşe din lume care funcţionează fără combustibil fosili.  NEOM se va baza pe industria energetică, biotehnologie, apă, mâncare şi divertisment.

Suprafaţa NEOM va fi de 33 de ori mai mare ca cea a New Yorkului, potrivit Yahoo Finance. Oraşul va fi construit pe 26.500 de km pătraţi în apropierea Mării Roşii.

„Toate serviciile în oraş vor fi complet automatizate, scopul fiind acela de a transforma NEOM în cea mai eficientă destinaţie din lume” , a anunţat Saudi Arabia Public Investment Fund.

În momentul de faţă, zona unde va fi ridicat orașul revoluționar e aproape în totalitate un deşert, deşi temperatura este cu aproximativ 10 grade mai scăzută decât cea medie dintr-un stat din Golf. Poziţionarea este bună – un aeroport construit aici ar însemna un zbor de mai puţin opt ore pentru circa 70% din populaţia lumii.

Prima parte a oraşului ar putea fi gata în 2025. În SUA, cel mai mare oraş de acest gen este  Burlington, Vermont, care functioneazţă 100% pe energie regenerabilă. De asemenea, oraşe din Islanda şi Norvegia susţin că sunt foarte aproare de a funcţiona şi ele la fel.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
NEOM, orașul de 500 de miliarde de dolari care se va baza exclusiv pe energie regenerabilă. Unde se construiește, 5.0 out of 5 based on 1 rating
Share.

Autor

Lasa un raspuns