Panourile fotovoltaice din China mai asteapta taxa antidumping

0

 Germania a respins luni o propunere a Comisiei Europene de sancţionare prin suprataxare a Chinei pentru practici anticoncurenţiale în comerţul cu panouri fotovoltaice, a declarat ministrul german al Economiei, Philipp Rosler, la primirea premierului chinez Li Keqiang, transmite AFP.

panouri fotovoltaice China in Germania

Panouri fotovoltaice din China acceptate de Germania

„Din punctul nostru de vedere sancţiunile nu mai sunt necesare, iată de ce Germania a spus nu”, a afirmat Rosler, înaintea unui dejun cu premierul Li şi oameni de afaceri germani şi chinezi.

El a arătat că Germania a cerut vineri Comisiei Europene să prelungească până luni termenul de avizare a sancţiunilor pentru panouri fotovoltaice, pentru a putea discuta cu partenerii chinezi pe acest subiect.

Li a sosit sâmbătă în Germania, în prima sa vizită oficială în această ţară.

„Aţi amânat termenul avizului pentru că aţi dorit să ne ascultaţi. Această poziţie leagă China de Germania şi merită recunoştinţa noastră”, a spus Li Keqiang.

Cancelarul german Angela Merkel respinsese deja duminică seara orice măsură protecţionistă pentru producatorii europeni de panouri fotovoltaice, invitând la dialog cu China.

În cursul unei conferinţe de presă comună cu Li, Merkel a asigurat că va face tot posibilul pentru găsirea unei soluţii, prin dialog, nu prin confruntare.

Comisia Europeană propusese statelor membre să aprobe o taxă provizorie, în medie de 40%, pentru panourile fotovoltaice importate din China, în vederea protejării producătorilor europeni, care riscă dispariţia şi reclamă o concurenţă neloială.

Rosler a avertizat însă săptămâna trecută în privinţa unor posibile măsuri de reacţie din partea autorităţilor de la Beijing, exprimând îngrijorarea industriei germane de panouri fotovoltaice, pentru care China reprezintă o piaţă esenţială.

Înaintea dejunului, Li şi Rosler au pledat pentru deschiderea pieţelor, în interesul celor două mari naţiuni exportatoare de paouri fotovoltaice.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (23 votes cast)
Panourile fotovoltaice din China mai asteapta taxa antidumping, 5.0 out of 5 based on 23 ratings
Share.

Autor

Lasa un raspuns