Sari la conținut

Cercetătorii suedezi deschid un laborator solar în Stockholm

0
laborator solar Stockholm

Un laborator solar unic în lume urmează să fie deschis la Stockholm

Institutul Regal de Tehnologie din Suedia va inaugura în 27 februarie unul dintre puținele laboratoare solare din lume.

Energia solară concentrată poate fi parte a soluției pentru energie durabilă în viitor, mai ales pentru țările în curs de dezvoltare în care energia de la soare există din belșug.

În 27 februarie, unul dintre puținele laboratoare solare din lume va fi deschis oficial la Institutul Regal de Tehnologie din Suedia.

„Pentru că sunt atât de puține facilități de acest tip în lume, am început prin a construi unul”, spune Björn Laumert, profesor asociat la Departamentul de Tehnologie din cadrul Școlii de Inginerie Industrială și Management.

Potrivit phys.org, laboratorul solar de la KTH a fost construit în trei ani de zile și are menirea de a spori cunoștințele și cercetarea pentru energia solară concentrată și energie solară termică.

„Celulele solare sunt disponibile în comerț din 1970, în timp ce despre energia solară concentrată a început să se vorbească abia în anii 1990”, spune Laumert.

El sugerează, totuși, că timp de secole bune oamenii au cunoscut principiul de concentrare a energiei solare pe o suprafață foarte mică, folosind oglinzi sau preparate care creează un nivel ridicat de căldură și, prin urmare, pot genera energie.

Legenda spune că la asediul Siracuzei, între 212 și 214 î.Hr., Arhimede a concentrat energia solară cu ajutorul unor oglinzi îndreptate împotriva navelor inamice. Vele au fost arse, iar presupusele nave s-au scufundat.

Căldura și radiația în energia solară concentrată de astăzi sunt mult mai puternice, dovadă stau tehnologiile care au condus la construirea centralelor mari de energie solară concentrată.

Interiorul laboratorului seamănă cu o tablă pătrată. Toate suprafețele sunt acoperite cu metale care pot manevra puterea, radiația și căldura, materiale care poate ajunge ușor la temperaturi de 2.000 de grade Celsius. Din acest motiv, ventilația riguroasă este o necesitate.

Laboratorul este controlat de la un panou de control plasat în exterior, iar cercetătorii pot urmări experimentele cu ochiul liber prin găuri mici date în sticla armată, asta pe lângă monitorizarea pe ecranele calculatoarelor.

Douăsprezece spoturi extrem de puternice simulează soarele la 7 kilowați fiecare, generând și proiectând lumină strălucitoare pe o suprafață mică de 20 de centimetri pătrați. Prin folosirea diferitelor tipuri de lentile, sticle, lupe și filtre, oamenii de știință pot concentra energia solară în moduri diferite, ceea ce creează un flux luminos de până la 6,7 MW pe metru pătrat.

Experimentele sunt controlate din afara camerei unde se află simulatorul solar

„Energia solară este aici de 6.000 de ori mai puternică decât modul în care simțim căldura soarelui pe pământ”, spune Laumert.

Lumina este transformată în căldură într-un receptor care acționează o turbină cu gaz sau abur alternativ, prin intermediul unui motor Stirling, care generează energie electrică sau termică.

Spre deosebire de celulele solare care convertesc lumina direct în electricitate, energia solară concentrată poate fi stocată sub formă de căldură și utilizată chiar și atunci când soarele nu strălucește.

Depozitarea, costurile și conversia sunt provocările cele mai mari în utilizarea energiei solare ca resursă durabilă.

Laboratorul solar de la KTH va fi folosit în primul rând pentru cercetarea în domeniul energiei solare și cel al receptoarelor solare.

Cu toate acestea, încăperea va servi și ca mediu în care oamenii de știință vor supune materiale la temperaturi ridicate – experimente importante în construcția motoarelor pentru rachete sau reactoare nucleare –, dar și pentru a investiga reacții chimice sub lumină puternică.

Chiar dacă Suedia nu se „scăldă” în soare și lumină, mai ales în timpul iernii, există aici un interes industrial puternic în dezvoltarea tehnologiei solare.

În prezent, există un număr de proiecte de cercetare în colaborare cu Siemens, Cleanergy și Agenția Suedeză pentru Energie, toate pentru dezvoltarea echipamentelor fotovoltaice și centralele electrice solare. De exemplu, ei analizează modalitățile prin care panourile solare fotovoltaice ar putea fi construite mai eficient, și modul în care energia solară interacționează cu alți combustibili.

Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns