Sari la conținut

Premieră în tehnologia verde: Activeon Solar X, camera video care se încarcă într-o oră

0
camea video alimentata solar

Camera video Activeon Solar X. Sursă imagine.

Camerele video de acțiune sunt foarte căutate de amatorii tehnologiei foto-video, însă cea mai mare parte dintre aceste gadgeturi împărtășesc aceeași hibă: durata de viață a bateriei este limitată. În cel mai bun caz, cele mai multe camere filmează continuu timp de câteva sute de minute, înainte de reîncărcarea bateriei timp de câteva ore.

O soluție în acest sens a fost gândită de cei de la Activeon, o companie care a proiectat o cameră video de acțiune cu totul nouă pe piața tehnologiilor verzi: Activeon Solar X, un aparat alimentat cu energie solară.

camera video alimentata solar


Prezentarea camerei video Activeon Solar X. Sursă imagine.

Potrivit publicației Engadget, Activeon Solar X este o cameră de acțiune 4K, cu un ecran tactil de 2 inch, suport WiFi pentru transferul de conținut la un dispozitiv iOS sau Android, și două ore de viață a bateriei.

Cum se diferențiază camera Solar X de celelalte modele disponibile pe piață? Potrivit site-ului oficial al companiei, aceasta poate fi folosită încă patru ore, dacă utilizatorul conectează camera la încărcătorul solar, care îi permite aparatului să se încarce complet în aproximativ o oră (sau 80% în doar 30 de minute).

Activeon Solar X va fi lansată pe piață în luna martie, la un cost de 450 de dolari.

Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns