Grafenul, nanomaterial pe bază de carbon, are un potențial mai mare decât ne-am fi așteptat. În ultima vreme, au apărut o serie de studii cu cele mai recente descoperiri și aplicații ale acestui material extraordinar. Ne-am propus să vorbim despre unele dintre cele mai importante, de la tratarea cancerului la dezvoltarea tehnologiilor vrezi.
Combaterea cariilor
Pentru că bolile dentare sunt foarte frecvente în întreaga lume, cercetătorii lucrează în prezent la un tratament inovator, bazat pe oxid de grafen. Constatările timpurii sugerează că un astfel de tratament ar putea fi destul de eficient în combaterea bacteriilor care cauzează cariile și unele afecțiuni orale.
Potrivit Geek Snack, rezultatele au fost publicate recent în revista ACS Applied Materials & Interfaces, iar cercetarea în sine este realizată de profesorul Zisheng Tang și finanțată de Fundația Științelor Naturale Shanghai și de Universitatea Jiao Tong din Shanghai. Sigur, va dura ceva timp până când stomatologii vor începe să prescrie tratamente bazate pe oxid grafen, însă se pare că acestea vor deveni o posibilitate reală la un moment dat.
Tratamentul cancerului
Poate că cea mai bună utilizare a grafenului ar putea fi capacitatea sa de a lupta împotriva uneia dintre principalele cauze de deces la om. Similar cu modul în care combate bacteriile din gură, oxidul de grafen s-a dovedit a fi, de asemenea, eficient împotriva celulelor stem canceroase – celule precursoare, care sunt principala cauză a metastazei.
Chiar dacă chimioterapia poate fi de ajutor la distrugerea tumorilor, acest tratament este ineficient la eliminarea celulelor stem canceroase, ceea ce duce nu numai la metastază, ci și la dezvoltarea unor tumori noi.
Potrivit unui raport de la Medical News Today, cercetătorii de la Universitatea din Manchester au descoperit că oxidul de grafen a avut rezultate promițătoare împotriva a șase tipuri de cancer, inclusiv cancerul la sân, pancreatic, pulmonar, cerebral, ovarian și de prostată. Oamenii de știință spun că nu se află încă încă în punctul în care tratamentele cu grafen pot fi folosite în studiile clinice, dar speră că vor realiza acest lucru în curând.
Îmbunătățirea duratei de viață a bateriilor
Companiile de telefonie mobilă văd grafenul ca pe o modalitate de îmbunătățire a duratei de viață a bateriei la smartphone-uri și tablete. De fapt, o firmă chineză numită Galapad Settler folosește deja acest material la gadgeturi. Rezultatul? Grafenul a prelungit cu 50% durata de viață a bateriilor, în comparație cu modele similare, în funcție de producător. Deși aparatul în sine nu este foarte impresionant din punct de vedere hardware, prelungirea duratei de viață a bateriei va influența cu siguranță vânzările. În plus, producătorul a folosit grafen și la touchscreen, obținând culori mai luminoase și mai realiste.
Energia regenerabilă
Se pare că grafenul poate îmbunătăți nu numai durata de viață a bateriei, ci poate reduce foarte mult și timpul de reîncărcare. Reprezentanții companiei canadiene Sunvault Energy spun că lucrează în prezent la dezvoltarea supercapacitorilor folosiți la energia solară și că pot reîncărca orice fel de dispozitiv electronic în doar câteva secunde.
Tot ce se știe în prezent despre această tehnologie este că ea se bazează pe grafen și că poate fi adaptată la multe dispozitive electrice. Sunvault Energy pare să sugereze că acest lucru este un mare progres atunci când vine vorba de energie regenerabilă, și că tehnologia lor poate fi folosită atât la dispozitive mobile, cât și la marile stații de încărcare a automobilelor electrice. Compania urmează să ofere mai multe detalii referitoare la această tehnologie în 18 martie.
În afară de toate acestea, știm deja că grafenul are un număr mare de aplicații potențiale și că poate ajuta la dezvoltarea dispozitivelor electronice flexibile și la cele cu vedere pe timp de noapte.
