Sari la conținut

33% din energia electrică produsă în UE provine din surse regenerabile

0
energie regenerabiila Europa

O trime din energia totală din UE e produsă de surse regenerabile. Foto via 24.media.tumblr.com

O treime din energia electrică produsă în Europa, anul trecut, vine de la surse regenerabile, se arată într-un raport ENTSO-E (Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energie Electrică). Acum patru ani, aceasta a însumat doar 24%.

Raport anual ENTSO-E a pieței europene de energie electrică, numit Energie electrică în Europa 2014, arată clar extinderea constantă a energiilor regenerabile în sectorul energiei electrice a Uniunii Europene.

Potrivit raportului, citat de Clean Technica, din cei 33 la sută, 18,5% reprezintă energie produsă de centrale hidroelectrice și 14,4% „alte surse regenerabile de energie” (în special energie eoliană și solară).

În 2011, centralele hidroelectrice furnizau 15,3%, iar celelalte surse regenerabile de energie doar 9.3%. Ponderea combustibililor fosili a scăzut de la 48,6% în 2011 la 40,5% în 2014, în timp ce energia nucleară a rămas stabilă, în ciuda eforturilor germanilor de a renunța la ea treptat.

Creșterea producției de energie regenerabilă a început cu adevărat abia acum, afirmă Susanne Nies, Corporate Affairs Manager la ENTSO-E:

„UE are un obiectiv de 27% energie regenerabilă până în 2030, ceea ce se traduce în 46% energie electrică din surse regenerabile. Nu ar trebui să avem nici o problemă în atingerea acestei ținte. Suntem martorii unei revoluții!”

Cât de departe poate merge această revoluție? Susanne Nies spune că atingerea unui procent de 80% „este posibil” deși, adaugă aceasta, pentru ca UE să ajungă la acest lucru „sistemul de electricitate trebuie să se schimbe. Marea problemă este variabilitatea. Avem nevoie de mai mult spațiu de stocare, un răspuns mai mare la cerere (…),o cooperare mai bună între operatorii de sisteme de distribuție și operatorii sistemelor de transport. În plus, avem nevoie de semnalele pieței, ca să atragem investiții. Aceasta este principala îngrijorare acum.”

Cantitatea de energie produsă de fiecare țară depinde de opțiunile politice

Cifrele UE maschează diferențe enorme în mixul energetic pe țară. În ceea ce privește producerea de energie eoliană, Danemarca conduce cu o cotă de nu mai puțin de 42,7%, urmată de țări precum Portugalia (24,1%), Irlanda (21,2%), Spania (19,1%), Irlanda de Nord (18,1%) și Lituania (15,7% ). Prin contrast, țări precum Franța (3,1%) și Norvegia (1,6%) au foarte puțină energie eoliană.

În producerea energiei solare, Grecia (9,5%) și Italia (8,7%) sunt lideri de piață, urmate de Germania (6,3%) și Spania (4,9%). Franța (1,1%) și Portugalia (1,2%) produc cantități foarte mici de energie solară, se mai arată în raport.

Țările europene care produc un procent de peste 60% de energie regenerabilă (hidro și alte surse regenerabile de energie la un loc) sunt Islanda, Norvegia, Suedia, Elveția, Portugalia și Austria.

În afară de Luxemburg și Cipru, Ungaria are cea mai mică pondere a energiilor regenerabile din UE (6,6%), iar Olanda doar 10,6%.

Potrivit relatării oficiale, țările care depind cel mai mult de arderea combustibililor fosili sunt Polonia (88,3%), Estonia (88%) și Țările de Jos (83,6%). Germania încă primește 55,8% din electricitate de la combustibili fosili, Marea Britanie 58,4%.

La polul opus, Norvegia (2,4%), Suedia (2,3%), Franța (5%) și Elveția (3%), sunt foarte aproape să scape de combustibilii fosili.

Nies spune că diferențele dintre țări sunt în mare parte o reflectare a opțiunilor politice. „De exemplu, unei țări ca Polonia îi va trebui foarte mult timp să iasă din producerea de energie pe bază de cărbune. Pe de altă parte, o țară ca Franța a rămas în urmă în ceea ce privește energiile regenerabile. Acesta este rezultatul unor strategii naționale de energie.”

Schimburi de energie între țări

Cifrele ENTSO-E mai arată că a existat o creștere constantă a schimburilor de energie electrică (importuri și exporturi) între țările europene. Aceste schimburi au crescut cu 16% din 2010.

Țările cu cifre de schimb „negative” (adică echilibrul dintre energia care iese fizic din țară și energia care intră în țară) au fost Franța (67,6%) și Germania (35,7%), în timp ce Italia (43,7%), Marea Britanie (19,2%) și Belgia (17,6%) au avut cifre „pozitive” (importurile au fost mai mari decât exporturile).

Consumul de energie

Alte cifre din relatarea oficială fac referire la scăderea semnificativă a consumului de energie electrică în Europa: 2,4% față de 2013. Consumul de energie electrică a fost în continuă scădere de la criza economică, arată cifrele ENTSO-E.

Deosebit de frapant este declinul mare a consumului de anul trecut în Germania (-4.8%) și Franța (5,9%). Prin contrast, țările din Europa de Est (Polonia, România, Ungaria) și Marea Britanie au înregistrat creșteri modeste.

Philippe Lagarrigue, coordonator de date de ENTSO-E și principalul autor al raportului, spune că scăderea consumului se datorează mai multor factori.

În Franța și în alte țări vremea destul de blândă a dus la scăderea consumului de energie anul trecut. Un alt motiv ar putea fi creșterea producerii descentralizate, în special în Germania, care nu poate fi reflectată în datele raportului.

Pe termen lung, se arată în raportul ENTSO-E, consumul de energie electrică va crește din nou. „Consumul ar putea să să crească din nou în următorii ani, în special datorită electrificării încălzirii, răcirii, transportului și creșterea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor. Acestea vor nimici creșterile obținute în eficiența energetică realizate în altă părți. Experții se așteaptă la un consum anual de energie electrică, într-o gospodărie medie de 4 persoane, de 5.000 de kWh, față de cei 3.500 kWh de acum”, spune Susanne Nies.

Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns