O nouă analiză de la Institutul Worldwatch arată impactul fracturării hidraulice. Foto via occupy.com
Institutul Worldwatch spune că o țară care are încredere puternică în gazele de șist ar putea avea parte de consecințe nedorite, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
În prezent, la nivel global, există trei țări care produc, la o scară comercială, gaze de șist prin fracturare hidraulică (fracking): Statele Unite ale Americii, Canada și China.
La nivel mondial, aproximativ 7.299 de trilioane de metri cubi de gaze de șist sunt considerate „recuperabile din punct de vedere tehnic.” Cu toate acestea, gazele obținute în urma fracturării hidraulice nu sunt recuperabile nici din punct de vedere tehnic, și nici din punct de vedere economic, se arată în analiza de la Institutul Worldwatch, citată de investorideas.com.
Mai multe țări europene discută astăzi despre fracking, inclusiv Germania, Regatul Unit și Bulgaria. Totuși, cantități recuperabile de gaze de șist din întreaga regiune rămân incerte, multe consumabile fiind situate adânc în subteran, iar altele în zonele dens populate.
Alți factori care inhibă dezvoltarea resurselor de gaze de șist în Europa sunt litigiile privind dreptul de proprietate asupra mineralelor, precum și preocupările foarte importante legate de mediu și siguranță.
Guvernul britanic pare să fie în favoarea dezvoltării gazelor de șist. Cu toate acestea, singurul sit care a fost exploatat până în prezent, a provocat, în 2011, două cutremure, ceea ce a dus la interzicerea temporară a fracturării până în 2012. De atunci, câteva sonde de explorare au continuat să sape, dar nici una nu a extras gaze de șist.
În România, entuziasmul guvernanților care au alergat după gaze de șist a pălit din mai multe motive: un astfel de proiect nu ar fi fost niciodată profitabil și ar fi distrus zonele în care se face fracturarea; opoziția publică la gazele de șist a crescut tot mai mult, și ieftinirea petrolului, care face ca gazele naturale să fie mai puțin viabile din punct de vedere economic.
China a investit, până în prezent, peste un miliard de dolari pentru extragerea gazelor de șist. Aici, majoritatea depozitelor se află fie în zonele montane greu de accesat, fie la mare adâncime sau prea departe de resursele de apă de care este nevoie la procesul de fracking. Astfel, infrastructura necesară, cum ar fi drumuri și conducte, este mai complexă și mai scumpă.
America este de departe producătorul dominant al gazelor de șist, cu 32.9 miliarde de metri cubi de gaze de șist pe zi, în 2014. Susținătorii fracking-ului au văzut dezvoltarea gazelor de șist ca pe o oportunitate de a crea noi locuri de muncă. Cu toate acestea, cele mai multe dintre locurile de muncă asociate cu gazele de șist sunt temporare, majoritatea siturilor fiind ocupate de lucrători care provin din alte zone, și a căror muncă de scurtă durată oferă beneficii trecătoare pentru economiile locale.
Potrivit analizei, dezvoltarea surselor de energie regenerabile, cum ar fi energia eoliană și solară, a demonstrat, în multe cazuri, mult mai mult succes în crearea locurilor de muncă.
Convoaiele grele de camioane necesare pentru construcții și transport au distrus drumurile, ajungându-se la pagube de sute de milioane de dolari. Poluanții emanați de vehicule și de generatoarele diesel dăunează sănătății umane. Apele toxice, uzate, rămase după fracturare, sunt pompate în subteran, devenind un adevărat pericol pentru sol și acvifere. Aceste efecte trebuie să fie evaluate atent nu doar în Statele Unite, ci și în alte țări care au în vedere dezvoltarea gazelor de șist, se mai arată în analiză.
În SUA, trecerea de la cărbune la gaze naturale pentru generarea de energie a contribuit la reducerea emisiilor de gaze de seră, însă doar pe termen scurt. Pe termen lung, această reducere este „dubioasă”, pentru că fracturarea hidraulică emană cantități mari de metan, care are o contribuție sporită la încălzirea atmosferei, una mult mai puternică decât dioxidul de carbon.
