Sari la conținut

Elevii de gimnaziu care au inventat un semn de circulaţie important

0
inventii solare

O invenție a unor copii de gimnaziu ar putea salva multe vieți

Este o invenţie care i-a uimit pe inginerii de la Fort Wayne Street Department, care au recunoscut că n-au mai văzut aşa ceva înainte. Este vorba de un semn de circulaţie mai aparte, inventat cu ajutorul unei baterii solare de către… elevii de şcoală primară Sf. Iosif Central Elementary School, din oraşul Fort Wayne (SUA).

Elevii care fac parte din Lego League au învăţat câte ceva despre furtunile de gheaţă înainte să înceapă să lucreze la proiectul lor: un semn de circulaţie care avertizează şoferii cu privire la condiţiile de drum periculoase, scrie indianasnewscenter.com. Ei au venit cu ideea de a folosi o baterie cu energie solară pentru a măsura temperatura şoselei, iar semnul va afişa o culoare care indică nivelul de risc de a conduce pe acest drum special.

„Semnul va indica trei nivele, ridicat, mediu sau scăzut, care va arăta, astfel, posibilitatea că există gheaţă pe drum. Deci, şoferii vor putea şti cât de periculos va fi drumul, şi câte măsuri de precauţie vor trebui să ia”, explică Keaton Grider, un elev din Lego League.

Jim Dettmer, unul dintre profesori, spune că grupul s-a întâlnit cu un inginer de la Fort Wayne Street Department , care vrea să facă un prototip şi să testeze semnul într-o parcare. De asemenea, magazinul specializat în semne rutiere din oraş va putea construi semnul, însă grupul este încă în căutarea unui ajutor pentru a putea pune în aplicare ultimele detalii ale semnului.

Reprezentanţii Fort Wayne Street Department, cei responsabili de administarea semnelor de circulaţie, spun că în cazul în care prototipul va funcţiona, se vor construi şi alte semne care vor fi montate pe toate străzile oraşului Fort Wayne.

Roxana Muntean

Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns