Tehnologia curată pare să nu cunoască limite! Un nou avion alimentat cu energie solară, care va fi utilizat pentru un zbor în jurul lumii în cinci zile consecutive fără a folosi combustibil, a fost prezentat, zilele trecute, în Elveţia.
Piloţii Andr Borschberg şi Bertrand Piccard au lansat avionul futurist într-o ceremonie care a avut loc miercuri în Payerne. Avionul solar, numit Solar Impulse 2, va face ocolul globului în 2015, piloţii elveţieni sperând să realizeze primul zbor în jurul lumii într-un avion alimentat cu energie solară.
Un vis pentru piloţi, o glumă pentru experţi
Bertrand Piccard a declarat, citat de Fox News, că aeronava reprezintă adevăratul spirit al pionieratului şi că mulţi experţi în domeniul aviaţiei au spus iniţial că este imposibil ca inginerii să creeze un astfel de avion solar, uşor dar în acelaşi timp rezistent.
„Când Solar Impulse a luat naştere în urmă cu 12 ani, şi am putut arăta, pe calculator, modele cu aripile lui enorme şi greutatea redusă a structurii sale, toţi specialiştii în aviaţie din lume au început să râdă,” îşi aminteşte pilotul. „În prezent, acest avion solar există. Este avionul cel mai incredibil din toate cele construite până în prezent. El poate zbura fără combustibil, zi şi noapte, şi sperăm că vom străbate cu el întreaga lume.”
Avioanele Solar Impulse sunt singurele avioane capabile să zboare fără combustibil
Anul trecut, Borschberg şi Piccard au zburat cu un prototip al primei generaţii de avioane Solar Impulse în Statele Unite. Călătoria din California la New York a durat două luni şi a inclus cinci opriri planificate. Solar Impulse a încheiat zborul în New York City, ajungând până la Aeroportul Internaţional John F. Kennedy pe 6 iulie 2013.
Avioanele Solar Impulse sunt primele avioane capabile să zboare zi şi noapte, fără nici un combustibil la bord. Aeronavele ultra-uşoare sunt alimentate în totalitate de panouri solare şi baterii solare, care sunt încărcate în timpul zilei, pentru a permite avionului să zboare chiar şi atunci când soarele apune.
De la zborul de anul trecut, inginerii au făcut ajustări ce ţin de proiectare, pentru a fi pregătiţi în misiunea din 2015. Deoarece Borschberg şi Piccard vor zbura pentru perioade mai lungi şi pe distanţe mai mari, inginerii au îmbunătăţit calitatea bateriilor solare de la bordul avionului şi au utilizat materiale revoluţionare pentru a-l uşura, făcând astfel Solar Impulse 2 mai eficient energetic.
Un an până la marea aventură
Aripile avionului au aproximativ 72 metri, mai mult decât un avion comercial Boeing 747. Acestea sunt acoperite cu 17.000 de celule solare care alimentează diverse sisteme ale avionului, potrivit oficialilor companiei.
Solar Impulse 2 va face o serie de zboruri de testare, urmate de alte zboruri în Elveţia, iar Borschberg şi Piccard plănuiesc să înceapă călătoria lor în jurul lumii în martie 2015.
Avionul va decola din regiunea Golfului şi va zbura peste Marea Arabiei, China, Oceanul Pacific, Statele Unite ale Americii, Oceanul Atlantic şi Europa de Sud sau Africa de Nord, au declarat oficialii Solar Impulse. Debarcările se vor face o dată la câteva zile pentru a schimba piloţii şi pentru a găzdui evenimentele de informare cu guvernele participante şi şcoli.
Iniţiativa Solar Impulse este menită să crească gradul de conştientizare cu privire la soluţiile energiei curate şi de a demonstra potenţialul acestora.
„Solar Impulse este un exemplu a ceea ce putem face atunci când credem că putem realiza imposibilul, şi acest lucru aduce speranţă,” spune Piccard. „Însă o parte din această speranţă se referă tocmai la aceste tehnologii curate, care ne permit să protejăm omenirea.”
Roxana Muntean


