Sari la conținut

Laboratorul din India care a obținut temperaturi mai mari cu ajutorul unor colectoare solare speciale

1
panou solar cu tuburi vidate

Panou solar cu tuburi vidate modificat pentru obținerea unor temperaturi mai mari

Rețeaua energetică Theni (PEN) din India a reușit să rezolve o problemă comună în energia solară termică: obținerea unor temperaturi mai mari atunci când cerul este acoperit de nori, prin adoptarea unui procedeu îmbunătățit ce implică colectoare solare speciale.

Folosind un nou proces, unitățile industriale care utilizează energie solară pentru încălzire pot genera căldură până la 120 de grade Celsius, spune C. Palaniappan, membru fondator al PEN, citat de The Hindu.

Problema în utilizarea tehnologiei solare pentru încălzire este gama de temperatură (de la 75 până la 80 grade Celsius), care nu este suficientă pentru aplicații industriale mari.

Industria adoptă în prezent încălzirea convențională pe bază de ulei diatermic, pentru a atinge temperaturi mai ridicate. Prin utilizarea unor colectoare cu tuburi speciale, este posibil să se ajungă la temperaturi mai ridicate chiar și într-o zi noroasă, spune Palaniappan.

Procesul a fost testat în laboratorul Sun Best din Theni și, spune profesorul, acesta poate funcționa și dacă se utilizează concentratoare solare. Pe lângă faptul că sunt costisitoare, concentratoarele au randament numai în zilele însorite și, prin urmare, aplicarea lor este limitată.

Pe de altă parte, colectoare solare speciale au randament bun chiar și atunci când cerul este acoperit de nori, spune Palaniappan.

Potrivit acestuia, de inovație va beneficia direct industria de automobile, textile, piele, hârtie, farmaceutică, tutun și industria de prelucrare a alimentelor.

Palaniappan subliniază faptul că 57% din consumul total de energie din țară, care este egal cu echivalentul a 240 de milioane de tone de petrol, vine de la încălzire.

De asemenea, 90% din energia termică este folosită pentru încălzirea proceselor industriale, uzul rezidențial și încălzirea apei.

Adoptarea tehnologiei solare termice va duce la o reducere importantă a combustibilului importat. De asemenea, energia solară termică va îmbunătăți securitatea energetică, protejând în același timp mediul înconjurător.

Dezvoltatorul noului colector solar speră că aplicarea acestui proces va reduce importul de combustibili fosili cu cel puțin 5%.

Dr. Palaniappan spune că India, datorită poziției sale geografice, atrage cu 25% mai multă radiație solară față de națiunile europene, și că ar trebui să se profite de acest lucru.

Deși admite că există încă provocări în ceea ce privește depozitarea și întreținerea, acesta spune că noua tehnologie poate reduce utilizarea combustibililor fosili. Cu 290-300 de zile însorite, India poate apela la energia solară pentru aplicații casnice și aplicații industriale mari.

Roxana Muntean

Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Un comentariu

Lasa un raspuns