Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a făcut publice câteva dintre măsurile pe care ministerul le va pune în practică anul acesta, cu scopul de a reduce gradul de poluare în România. Demararea unui nou program și îmbunătățirea programelor existente în acest sens, sunt prioritare.
Într-un interviu acordat agenției de știri Mediafax, Daniel Constantin a vorbit despre un nou program, care se va numi “Școala Verde” și care își propune să transforme cu totul instituțiile de învățământ. Mai exact, prin noul program, școlile din România ar putea deveni independente energetic, după ce vor fi dotate cu sisteme fotovoltaice.
“Vreau să lansez un program <Școala Verde> prin care să încercăm, pentru cât mai multe unități de învățământ, să creăm autonomie energetică, să oferim o sumă de la fondul de mediu să își cumpere sisteme fotovoltaice sau alte sisteme și să reducem consumul de energie”, a declarat Daniel Constantin, Ministrul Mediului.
Despre inițiativa “Școala Verde”, ministrul nu a oferit încă mai multe informații, însă a precizat că programele “verzi” deja existente în țara noastră, vor fi îmbunătățite.
“Pentru mașinile electrice vrem să venim cu o sumă mult mai mare decât a fost în trecut, ca și primă pentru cei care vor să achiziționeze. <Casa Verde> și <Casa Verde Plus> sunt măsuri care au fost deschise și în 2016, dar vrem să le imbunatatim”, a mai spus Daniel Constantin.