Panourile solare de mare putere, care nu trebuie curăţate, ar putea ieşi pe piaţă foarte curând. Există două probleme evidente la celule fotovoltaice. În primul rând, ele sunt foarte strălucitoare şi o parte din lumina soarelui se reflectată înapoi, în loc să fie transformată în energie electrică. În al doilea rând, acestea se murdăresc cu praf şi moloz adus de vânt şi cu resturile lăsate în urmă de ploaie şi de păsări. Soluţia în acest sens a găsit-o un grup de cercetători chinezi.
Cercetările publicate în International Journal of Nanomanufacturing („structuri de scară nanometrică pentru punerea în aplicare a funcţiilor anti-reflecţie şi de auto-curăţare”), sugerează ca ar putea fi posibilă adăugarea unui strat nanoscopic pe suprafata celulelor solare, scrie nanowerk.com
Acest strat le-ar face non-reflexive şi antiaderente, implicit ar contribui semnificativ la creşterea eficienţei lor.
Zuobin Wang de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie Changchun (China), Jin Zhang a Xi’an de la Universitatea Tehnologică (China) şi colegii lor de la Universitatea din Cardiff (Marea Britanie), au conceput o abordare similară litografiei, procesul utilizat pentru a „imprima” circuite microelectronice, care le permite să adăuge un model pe suprafaţa unei celule solare.
Caracteristicile modelului sunt atât de mici, încât părţile individuale sunt mai scurte decât lungimea de undă a luminii. Acest lucru înseamnă că lumina soarelui este captată pe suprafaţă, fără să fie reflectată, conducând într-un mod mai eficient energia electrică în procesul ce are loc în interiorul panoului.
De asemenea, acelaşi model, face ca suprafaţa celulei solare să se comporte asemeni suprefeţei unei frunze de lotus, un material natural, cunoscut ca un agent foarte bun de respingere a apei, sau hidrofob, astfel încât particulele lichide care vin în contact cu panourile solare nu rămân pe suprafaţa acestora.
Astfel, când plouă, praful sau alte depozite sunt înlăturate, iar apa de ploaie se scurge lăsând panoul curat şi uscat.
Echipa de cercetare precizează faptul că adăugarea acestui strat pe suprafaţa activă a panoului poate evita pierderile de energie datorate reflecţiei de la suprafaţă.
Acesta stimulează direct absorbţia luminii solare în spectrul vizibil, contribuind la eficienţa electrică a panoului.
Roxana Muntean