În Sydney, cercetătorii au transformat peste 40% din lumina soarelui în energie electrică. Aceasta este cea mai mare eficiență a conversiei luminii solare în electricitate obținută vreodată, spun oamenii de știință de la Universitatea din New South Wales (UNSW).
Recordul a fost confirmat în mod independent de către Laboratorul Național de Energie Regenerabilă, în centrele lor de testare în aer liber din SUA.
Echipa a folosit celule solare comerciale, însă „într-un mod nou, astfel încât aceste îmbunătățiri ale eficienței să fie ușor accesibile în industria solară”, adaugă Mark Keevers de la UNSW.
Metodele tradiționale limitează conversia luminii solare în energie electrică la circa 33%, relatează AFP.
Prototipul acestora folosește oglinzi care urmăresc soarele și concentrează lumina pe o construcție înaltă, iar lumina soarelui este apoi împărțită în mai multe celule solare diferite.
O parte esențială a proiectului este utilizarea unui „filtru de bandă optică” personalizat, ce surprinde lumina soarelui care se pierde de obicei.
Aceste tipuri de filtre reflectă anumite lungimi de undă de lumină în timp ce captează și altele. Ca rezultat, lumina este transformată în energie electrică la o eficiență care este mai mare decât ar putea obține doar celulele solare.
„E ca și cum panourile pe care le ai pe acoperișul casei tale au doar o singură celulă, dar în cele din urmă vor avea mai multe celule diferite,” spune Green pentru AFP, „și vor fi în măsură să-și îmbunătățească eficiența la un astfel de nivel.”
Roxana Muntean