
Sistem hibrid cu turbină eoliană și panouri fotovoltaice în Brănești. Foto: solar-service.ro
Cum am putea să conectăm două tipuri diferite de curent electric, astfel încât să avem parte de electricitate utilizabilă, stabilă și curată pentru locuința noastră? Ce presupune montajul unui sistem hibrid cu turbină eoliană și panouri solare fotovoltaice? Cum am putea valorifica, în același timp, două surse regenerabile de energie? Avem cel mai bun exemplu – o familie din Brănești, județul Ilfov, care își produce singură energia de care are nevoie.
Sistemele hibride cu turbină eoliană și panouri solare fotovoltaice par, la prima vedere, simple sisteme de energie regenerabilă concepute să producă energie pentru locuință sau pentru o afacere mică. Însă, pentru o familie din Brănești, singurele surse de electricitate sunt soarele și vântul, surse care pot să facă față nevoii de curent electric din gospodărie.
Dacă v-ați întrebat vreodată cum poate o familie să trăiască off-grid, departe de o rețea electrică, veți găsi, cu siguranță, multe răspunsuri în videoclipul de mai jos.
Realizat de solar-service.ro, videoclipul este recomandat celor dintre noi care vor să afle mai multe despre numeroase aspecte ale sistemului hibrid de producere a energiei electrice, de la conectarea energiei eoliene cu cea solară, la montarea structurii panourilor fotovoltaice, cuplarea acestora, la asamblarea și punerea în funcțiune a turbinei eoliene pentru casă: