Generarea energiei electrice are prețul ei, și chiar și cele mai curate surse au consecințe asupra mediului. Aici ne referim la transportul materialelor, construcția centralei, infrastructura și așa mai departe. Se pare însă că energia eoliană are cel mai mic impact, arată un nou raport.
Pentru că fiecare formă de energie are consecințele sale (turbinele eoliene ocupă spațiu, energia hidro schimbă cursul apelor ș.a.), conservarea pare să fie cel mai bun mod de a reduce impactul consumului de energie.
Reducerea consumului de energie și investițiile în tehnologii eficiente energetic sunt atât de importante încât Agenția Internațională pentru Energie se referă la conservare ca la „primul combustibil”, scrie rabble.ca.
Arderea combustibililor fosili, cum ar fi cărbunele, petrolul și gazele – este cea mai distructivă, provocând poluare, încălzirea globală și daune masive a mediului în timpul extracției, transportului, rafinării și utilizării.
În schimb, energia eoliană nu provoacă poluare sau emisii care duc la încălzirea globală, este accesibilă și nu se epuizează. Îmbunătățirile aduse puterii generate, eficienței și accesibilității vor continua să stimuleze importanța sa în sectorul energetic.
În ceea ce privește efectele asupra sănătății, un studiu recent de la Health Canada confirmă cercetările anterioare: deși oamenii se declară deranjați de turbinele eoliene, nu există nici o asociere măsurabilă între zgomotul turbinelor eoliene și tulburările de somn, stres sau alte afecțiuni cronice.
Energia eoliană este, de asemenea, din ce în ce mai accesibilă. Spre exemplu, Danemarca își ia 34% din necesarul de electricitate din vânt și Spania 21%, ceea ce face energia eoliană cea mai mare sursă de energie electrică.
Portugalia se situează la 20%, Irlanda 16% și Germania 9%. Toate au o densitate a populației mult mai mare decât Canada. În general, energia eoliană contribuie cu aproximativ 4% în generarea de energie electrică la nivel mondial.
Îmbunătățirile aduse în tehnologiile de rețea și de stocare au făcut ca energia eoliană și alte tehnologii curate să fie din ce în ce fezabile, mai ales că prețurile continuă să scadă.
Investițiile în energia eoliană și în alte surse verzi sunt, de asemenea, benefice pentru crearea de noi locuri de muncă. Mai mult, ele pot crea o mai mare stabilitate în ceea ce privește prețurile energiei, decât să se bazeze pe piețele volatile din sectorul combustibililor fosili.
Valoarea totală a investițiilor la nivel mondial în domeniul energiei eoliene în 2012 a fost de peste 80 de miliarde de dolari, creând 670.000 de locuri de muncă.
Pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, avem nevoie de un mix de energie din surse regenerabile. Energia eoliană va juca cu siguranță un rol extrem de important.
Roxana Muntean