Sari la conținut

Primul parc eolian „deghizat” urmează să fie construit în Franța

0
turbine eoliene

Noile turbine eoliene de la Vestas nu interferează cu sistemele radar

Compania energetică franceză EDF lucrează împreună cu firma de turbine eoliene Vestas pentru a crea primul parc eolian „deghizat” din lume, un parc proiectat să minimizeze interferența cu sistemele radar. Situl este numit „Ansamblul Eolian Catalan” și urmează să fie construit în apropierea Perpignan. Ferma eoliană va produce 96 megawați, devenind cel mai mare parc eolian din Franța.

„Este o premieră mondială pentru această nouă tehnologie”, a declarat purtătorul de cuvânt al EDF într-un comunicat de presă, citat de inhabitat.com. De asemenea, este o descoperire importantă în tehnologia eoliană — zeci de proiecte de ferme eoliene au fost blocate sau întârziate din cauza îngrijorărilor cu privire la o posibilă interferență radar.

Ca rezultat, companii precum Vestas au dedicat ani de zile cercetărilor menite să reducă interferența cu sistemele radar. Vestas a reușit să creeze lame care minimizează în mod considerabil aceste interferențe.

Noile turbine vor utiliza tehnologii similare avioanelor stealth, care folosesc o combinație de forme, suprafețe înclinate și echipamente ce nu permit interferențe cu aparatele radar.

În timp ce tehnologia a fost testată pe două turbine din Franța, Vestas spune că are nevoie doi ani de cercetare înainte să o exporte în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

În Franța, aproape de 6,000MW în proiecte de ferme eoliene au fost blocați din cauza fricii de interferență cu radarele militare și cele meteorologice.

În prezent, armata franceză trebuie să fie consultată cu privire la orice fermă eoliană planificată pe o rază de 30 de km. în apropierea stațiilor radar și este principala sursă de rezistență atunci când vine vorba de construirea unor noi ferme.

Roxana Muntean

Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns