Sari la conținut

Zmeul: Viitorul energiei eoliene?

0
zmeul care produce energie eoliana

Zmeul care proce energie eoliană. Credit imagine: kitenergy.net

Firma italiană Kitenergy a dezvoltat o tehnologie care valorifică, prin intermediul unor zmeie, puterea vânturilor de mare altitudine și o convertește în energie electrică.

„Invenția noastră se folosește de un zmeu care zboară la o altitudine între 300 și 1.000 de metri, legat cu două funii la sol”, a declarat pentru CNBC Sebastiano Sella, directorul general al Kitenergy.

La asemenea altitudini, spun creatorii invenției, vânturile sunt mai puternice și mai coerente în comparație cu înălțimile la care funcționează turbinele eoliene tradiționale.

Compania susține că puterea vântului disponibilă la 800 de metri este de patru ori mai mare decât cea pentru turbinele eoliene care funcționează la 80 de metri.

Curată și durabilă, energia eoliană are un potențial remarcabil. Agenția Internațională pentru Energiei (AIE) afirmă că energia eoliană este pe cale să devină o „putere competitivă și de încredere.”

Un raport 2013 publicat de AIE arată că energia eoliană ar putea genera 18% din electricitatea planetei până în 2050, de la 2,6 la sută în anul studiat.

Mobilitatea sistemului Kitenergy este un alt avantaj cheie al invenției. „Un generator mobil este capabil să ajungă la diferite locații, chiar și pe un teren complex”, susține Gianmauro Maneia, inginer al companiei Kitenergy.

„Acest lucru va permite accesul energiei curate în locații în care este mare nevoie de o asemenea sursă, însă sunt prea greu de accesat.”

Pentru Maneia, nu doar mobilitatea contează, ci și costurile. „Cele mai recente teste ale noastre ne-au sugerat că putem obține un cost de energie de aproximativ 50 de euro MWh”, precizează inginerul.

Aceasta va fi o reducere semnificativă în comparație cu turbinele eoliene – cu aproximativ 20% sută mai ieftină, a adăugat acesta.

Share.

Autor

roxana.muntean@solar-magazin.ro

Lasa un raspuns